Iașul și Chișinăul, orașe înfrățite, vor colabora la dezvoltarea a trei proiecte din domeniul educației, sănătății și culturii

0
196

Municipalitatea ieșeană intenționează să dezvolte trei proiecte împreună cu Primăria Municipiului Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, la finalul unei întrevederi pe care a avut-o sâmbătă, 3 februarie, cu primarul interimar al Municipiului Chișinăului, Silvia Radu, viceprimarul Municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, precum și cu ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Monica Babuc.

 

„Suntem în An Centenar și de aceea am propus trei proiecte pe care să le realizăm împreună cu Primăria Chișinău. Primul este reabilitarea clădirii în care s-a semnat actul de unificare cu România, unde a funcționat Sfatul Țării și care acum este sediul Academiei de Arte. Al doilea ar fi amenajarea unui centru de cercetare al relațiilor interetnice, iar al treilea construirea unui centru de pregătire a medicilor și angajaților medicali în vederea asistenței persoanelor în etate. Avem în vedere și posibilități de cooperare în educație, sănătate și programe culturale în comun. Republica Moldova a reușit să atragă deja câteva proiecte importante, inclusiv unele sprijinite și de UNESCO”, a declarat primarul Iașului, Mihai Chirica, în cadrul unei conferințe de presă.

Edilul a adăugat că cele două primării vor face schimb de experiență și în domenii precum implementarea proiectelor ecologice, de eficiență energetică și de gestiune modernă a serviciilor municipale.

Cu aceeași ocazie, la Chișinău a fost lansată și ideea înființării unei comunități IT, care ar urma să beneficieze de sprijinul Ministerului Economiei și Infrastructurii.

„Legătura cu Municipiul Chișinău este crucială. Încercăm o apropiere, inclusiv prin ultimele conferințe pe care le-am ținut la FabLab. Republica Moldova poate deveni nouă Estonie în domeniul IT. Ne asumăm rolul de far călăuzitor, astfel încât și ei să învețe din experiența noastră”, a precizat antreprenorul Dan Zaharia, inițiatorul FabLab Iași.

Propunerea acestuia a fost primită cu entuziasm de autoritățile moldovene.

Un prim pas în acest sens l-ar putea reprezenta anunțul companiei Conduent (fostă Xerox) de a-și dezvolta afacerea și în Republica Moldova. Astfel, în luna aprilie reprezentanții companiei vor veni la Chișinău, unde vor participa la un seminar pentru a cunoaște oportunitățile investiționale.

„În momentul de față Conduent este unul dintre cei mai mari angajatori din Iași. Aproape 1.500 de angajați într-o companie IT înseamnă foarte mult. Îi sprijinim să investească peste tot acolo unde se vorbește limba română, în special, dar și limba engleză și limba franceză”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

Iașul și Chișinăul sunt orașe înfrățite. Pe 24 ianuarie la Iași au avut loc o serie de evenimente consacrate sărbătoririi a 10 ani de la semnarea Acordului de înfrăţire între cele două municipii și lansarea Mapei Filatelice aniversare „Iaşi – Chişinău: 10 ani de la înfrăţire”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.