vineri , 30 octombrie 2020 1:39 am
Iasi booked.net
-1°C

Iașul găzduiește cea de-a 11-a ediție a celui mai mare festival dedicat cinematografiei românești

Conferința de presă SFR 11 a adunat la aceeași masă mari personalități ale cinematografiei

Vlad Ivanov: „Mă bucur că ați ales ca Horațiu Mălăele să fie omul cel bun din Iași”

SFR redeschide Cinefilia, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie. Astăzi, în prima zi de festival, ediția a 11-a a început cu o conferință de presă specială, desfășurată la Hotel Unirea, partenerul de ospitalitate. De la ora 12.00, Festival SFR a fost lansat cu un dialog despre filmul românesc, alături de: Rodica Mandache, István Téglás, Andi Vasluianu, Irina-Margareta Nistor, Marina Voica, Mihai-Gruia Sandu, Toma Enache, Ileana Popovici, Laurențiu Damian, Vlad Ivanov și parteneri ai ediției.

Irina-Margareta Nistor: „A fost o întâlnire frumoasă atunci când l-am întrebat pe Horațiu dacă vrea să fie invitatul nostru special. Eram în aeroport cu Stere Gulea și am întrebat dacă nu vine la Iași, după care a venit domnul Gulea și i-a spus «e așa bine la Iași». Cred că o să fie o ediție absolut grozavă. Aseară, când eram în mașină, a sunat Horațiu Mălăele și a zis că mai vrea să facă niște surprize pentru festivalul de aici. Orașul este plin de imaginea sa și sunt convinsă că imediat ce va trece perioada acesta, va veni și va fi fericit că evenimentele au avut loc și nu s-au oprit. Mi se pare foarte important că nu a spus «Eu nu mai pot veni, descurcați-vă, și mi se pare un gest extrem de elegant». Lumea vrea să vadă că încetul cu încetul revenim spre o altfel de viață”.

Rodica Mandache: „Aș vrea să vorbesc despre Horațiu. Horațiu este dintr-un aluat special, în care Dumnezeu a greșit și a pus mai mult. Dacă citim Legendele Olimpului, o să vedeți că el e de acolo. Când apare el e ca și cum ai trece de la o imagine alb-negru la una color”.

Mihai Gruia Sandu: „I-am trimis câteva poze lui Horațiu și i-am spus că tronează asupra acestei conferințe. Colegii mei au avut dreptate când au spus că Dumnezeu a greșit și a pus mai mult la Horațiu, dar a greșit frumos. Horațiu a fost unul dintre puținii oameni care au intrat la teatru fără pregătire. Este un om extraordinar, nu l-am auzit niciodată vorbind de rău pe nimeni. Faptul că nu l-am auzit vorbind de rău, pentru mine este un indiciu foarte important despre calitatea unui om”.

Mihai Chirica (Primarul Municipiului Iași): „Festivalul a rămas un moment de sărbătoare, un festival al filmului românesc clădit în timp. Festivalul a devenit un brand al Iașului. Andrei Giurgia a fost sufletul acestui festival. El l-a gândit, l-a lansat și l-a adus la acest nivel. Sper ca acest festival să bucure cât mai mulți ieșeni și români”.

Andrei Apreotesei (Managerul Ateneului Național din Iași): „Se pot întâmpla minuni și în această perioadă. Și o minune este parteneriatul public-privat în interesul comunității. Vreau să le mulțumesc partenerilor și organizatorilor pentru ambiția pe care o au de a dovedi că Iașul este Capitală Culturală, nu doar cu numele, nu doar prin istorie, ci și prin ce se întâmplă în prezent. E mai mult decât o fișă a postului, e o implicare directă, emoțională, pentru a dezvolta și construi ceva. Cinematografia la Iași este de domeniul viitorului și există o continuitate pentru dezvoltare”.

Toma Enache: „Sunt extrem de onorat că filmul nostru se află în selecția voastră. Horațiu Mălăele este cu adevărat un star. Sunt un mare fan, i-am văzut toate spectacolele de teatru din 1992 până în 2017 și aștept să văd și în această seară Luca”.

István Téglás: „Pe domnul Horațiu Mălăele l-am cunoscut când eram într-un autobuz cu 10 locuri și am stat împreună pe același loc pentru că era plin. Atunci m-a întrebat dacă vreau să joc într-un film. Domnul Horațiu a încercat să aibă grijă de mine și a trecut peste micile mele greșeli tocmai prin căldura sa. Acest film s-a făcut acum doi ani și jumătate, am filmat anul trecut în toamnă și la final, când am terminat filmările la cinci dimineața, a fost o senzație incredibilă”.

Vlad Ivanov: „Pentru astfel de momente vin aici – ca cele cu Marina Voica sau Ileana Popovici. Mă consider partea corpului artistic, care se lărgește de la an la an, mă bucur să fiu parte din Ambasada Irinei-Margareta Nistor. Mulțumesc că suntem împreună în această prietenie artistică. Mă bucur că echipa SFR ne oferă șansa să ne întâlnim și cred că și ieșenii se bucură să ne întâlnească. Cred că SFR a devenit un eveniment de marcă în cultura Iașului. Mă bucur că ați ales ca Horațiu Mălăele să fie omul cel bun din Iași”.

Ediția îi este dedicată actorului, regizorului și artistului, Horațiu Mălăele, care va fi reprezentat la Iași de toți prietenii din cinematografia românească. Invitatul special este marele absent, din cauza infecției cu Covid-19, însă omagierea se va produce alături de prietenii și colegii din cinematografie și teatru, prin proiecțiile speciale din retrospectivă. Spectacolul Sunt un orb este singurul anulat din programul festivalului, iar reprogramarea va fi anunțată ulterior, odată cu anunțarea unei seri speciale cu Horațiu Mălăele la Iași. În debutul fiecărei proiecții, invitații speciali vor citi o scrisoare adresată publicului, scrisă de Horațiu Mălăele.

Ambasadoarea SFR este Irina-Margareta Nistor.

Biletele sunt disponibile pe www.eventbook.ro, dar și în locațiile evenimentelor.

În caz de vreme nefavorabilă, datele reprogramărilor vor fi afișate pe pagina festivalului Serile Filmului Românesc, aici.

Ediția se desfășoară cu respectarea tuturor normelor de prevenție împotriva răspândirii Covid-19.

CE SE VA ÎNTÂMPLA LA IAȘI  | 30 septembrie – 4 octombrie

În cele cinci spații vor rula 20 de filme în prezența a peste 35 de invitați. Gala de deschidere va avea loc în Piața Unirii din Iași, miercuri, 30 septembrie, începând cu ora 19.00. În cadrul galei va fi difuzată avanpremiera filmului Luca, în regia lui Horațiu Mălăele. Gala îi va avea ca invitați speciali pe: Rodica Mandache, István Téglás, Andi Vasluianu, Irina-Margareta Nistor (Ambasadoare SFR), care îl vor reprezenta pe Horațiu Mălăele.

Retrospectiva Horațiu Mălăele include filmele: Moromeții 2 (r. Stere Gulea), Funeralii fericite (r. Horațiu Mălăele), Nunta mută (r. Horațiu Mălăele) și Această lehamite (r. Mircea Daneliuc). Retrospectiva îi va avea ca invitați pe prietenii din cinematografie ai invitatului special: Meda Victor, Mihai Gruia Sandu, Irina-Margareta Nistor ș.a.

Și atunci, ce e libertatea?, Lemn, Un timp prin care am trecut, 5 minute, Acasă, my home sunt filmele care vor rula în premieră în cadrul SFR 11.

La cea de-a 11-a ediție de film românesc vor fi proiectate șapte dintre cele mai așteptate documentare românești: Bukovina – Țara Oamenilor Fagi, țara iubirii adevărate, Fata de aur, Casa cu păpuși, Siberia din oase, 30 de ani și 15 minute, Eu Geniu Cioclea, Centenarul Filmului Românesc.

Anul acesta, festivalul programul SFR conține o proiecție specială a filmului Cireșarii, care va avea loc duminică, 4 octombrie 2020, la Liceul Varlaam Mitropolitul din Iași, de la ora 14.00. Proiecția filmului va fi urmată de o dezbatere intitulată Emisiunile TV pentru copii: Cum au apărut și dispărut. Povestea celei mai iubite emisiuni pentru copii Arlechino. La dezbatere va participa actorul Mihai-Gruia Sandu, care l-a interpretat pe legenadarul Arlechino, cu care a crescut generația copiilor de după 1989, la TVR 1.

La a 11-a ediție vor fi două seri de scurtmetraje, cu invitații speciali: Pavel Bartoș, Marina Voica, Andrei Răuțu, Dan Iosif, Enxhi Rista și Bogdan Ilieșiu.

Alte evenimente speciale în cadrul SFR: Expoziția Văzuți de Mălăele, Spectacolul-lectură Dewaere (cu Vlad Ivanov), lansarea de corului de copii al Ateneului Național din Iași, cu muzică de film, Lecție de cinema – Domnul Cinema cu dragoste de Iași (in memoriam D.I. Suchianu, cu Irina-Margareta Nistor).

Publicul va putea fi alături de cei trei invitați care vor primi Premiul de Excelență SFR: Marina Voica, Constantin Codrescu și Dorina Lazăr.

De asemenea, fiecare zi din festival începe cu Diminețile Filmului Românesc, pe terasa Cafeneaua Piața Unirii, de la ora 11.00, cu: Irina-Margareta Nistor, Marina Voica, Pavel Bartoș, Dorina Lazăr, Vlad Ivanov.

RESURSE ON-LINE SFR

Facebook

Instagram

Youtube

Parteneri SFR 2020

Inițiat de Asociația Studenților Jurnaliști

Organizat de ARTIS

Finanțat de Ateneul Național din Iași, Primăria Municipiului Iași

Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Partener principal Institutul Cultural Român

Asigurător oficial Groupama

Cu sprijinul Uniunea Cineaștilor România

Parteneri oficiali Cinema Ateneu, Palas Mall

Partener ospitalitate Unirea Hotel & SPA

Vinul oficial Gramma

Igienizat de Casa Lebăda

Partener media oficial Europa FM

Mașina Oficială Ford (Ford ATI Iași)

Promovat în rețeaua Wink

Sponsori: Zizin, Fenice Palas, Cafeneaua Piața Unirii, Cuptorul Moldovencei, Cheffa, Glazurai, Vitamin Aqua, Seroussi, Avon, Aurelian Ion, Fabrica de Print, Papucei, Negura, Myosotis

Parteneri: Bistro „La noi”, Klipa.ro, Edith Val, Meat Concept Store, Cafeneaua Noastră, Liceul „Varlaam Mitropolitul”, Art + Design, Aeroportul din Iași, TV5MONDE, Atelier Mihaela Iacob, Gadal Tea, Editura ALL, Cărturești, Jassyro

Parteneri media: AGERPRES, TVR Iași, Radio România Iași, Radio România Cultural, Ziarul de Iași, Iași Fun, AaRC, Viva FM, Cinemaraton, Radio HIT, Zile și Nopți, Suplimentul de cultură, Evenimentul Regional al Moldovei, Munteanu recomandă, inOras.ro, Radio Gold FM, Apollonia TV, Iași TV Life, Tele M, infoiasionline.ro

Recomandări

Virtual RIUF pentru tineri

Mâine, 29 octombrie, între 12:00 și 18:00, la ediția online RIUF – The Romanian International …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *