Cu acest nou record de trafic înregistrat luna trecută, Aeroportul Iași își menține poziția în topul aeroporturilor regionale din România, clasându-se după Cluj-Napoca și înaintea Timișoarei, conform datelor oficiale transmise de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR).
Astfel, în prima lună din acest an Aeroportul Iași a fost tranzitat de 120,559 de pasageri (îmbarcați și debarcați), numărul acestora fiind în creștere cu 124,27% față de aceeași perioadă a anului 2022, când am avut 53.756 de pasageri, și cu 26,43% comparativ cu ianuarie 2019, când au fost raportați 95,352 de pasageri.
Și la nivel național, traficul pe aeroporturi se află pe un trend ascendent, în ianuarie 2023 avansul fiind de 80,08% față de aceeași lună a anului 2022 și de 7,85% față de ianuarie 2019.