Horror: bătrână din Titu, găsită moartă în apartament cu mușcături pe corp

0
218

Descoperire șocantă într-un oraș din Dâmbovița. O femeie în vârstă de 80 de ani a fost găsită fără suflare în apartament, cu trupul brăzdat de mușcături.

Cel mai probabil, cred anchetatorii, bătrâna ar fi suferit un infarct, apoi ar fi fost sfâșiată de câinii pe care îi creștea în locuință.

Bătrâna în vârstă de 80 de ani era văduvă, nu avea copii și locuia singură într-un apartament, la etajul trei, într-un bloc din orașul Titu. Vecinii spun că nu o mai văzuseră de trei zile, iar în imobil se simțea un miros înțepător. Așa că unul dintre locatari a anunțat poliția.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate pe scară blcului se vede cum la ușa apartamentului ajung, rând pe rând, polițiști, vecini și pompieri. Odată intrați în casă, au găsit-o pe femeie dezbrăcată în sufragerie, cu răni pe corp.

După ce au examinat cadavrul, polițiștii au constatat că femeia prezența posibile mușcături. Trupul fără viață a fost transportat la serviciul de medicină legală, la Târgoviște, unde doctorii vor face autopsia și vor stabili cu exactitate cauza morții.

Mihaela Ciobanu, viceprimarul oraşului Titu: „Din păcate, locatarii nu ne-au sesizat despre situația socială a doamnei.”

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, iar de înmormântarea bătrânei se vor ocupa autoritățile locale.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.