„Gunoierul”, cea mai nouă producție a Teatrului Național Iași, pe scena Sălii Studio „Teofil Vâlcu”

Date:

La Teatrul Național Iași, pe 10, 11, 16 și 17 martie, de la 18:00,  pe scena Sălii Studio „Teofil Vâlcu”, publicul are bucuria de a vedea cea mai nouă producție „Gunoierul”, pe un text de Mimi Brănescu.  Surpriza acestui eveniment este regia colectivă realizată de cei patru actori din distribuție, implicarea lor în tot ce înseamnă construirea unui spectacol, de la decor, costume, muzică, regie și până la joc.

 

Un gunoier scoate la lumină frânturi și secrete aparent bine ascunse ale vieții oamenilor chiar din resturile menajere pe care aceștia le aruncă. Pornind de aici, comedia neagră crește în intensitatea de la replică la replică, întrebările și temerile personale ale fiecăruia dintre noi nu întârzie să apară.

Foto: Ionuț Ignat

Despre „Gunoierul”, Teodor Corban și Constantin Pușcașu, principalii creatori ai spectacolului și deținătorii rolurilor principale, afirmă că e o piesă-metaforă plină de sevă, care, deși scurtă, concentrază foarte multe idei, îndeamnă la meditație pe marginea unor probleme serioase de viață, totul oferit sub masca unui umor de bună calitate.

Distribuția:

Teodor Corban

Constantin Pușcașu

Anne Marie Chertic

Cosmin Maxim

Foto: Ionuț Ignat

Teodor Corban a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985 la clasa profesorului Dem Rădulescu. Din 1989 este actor al Teatrului Național din Iași unde  a întruchipat peste 50 de personaje, majoritatea principale: Gogu din Proştii sub clar de lună de Teodor Mazilu, Dobrişor în Aceşti nebuni făţarnici de Teodor Mazilu, Edek în Tango de Slawomir Mrozeck, Nae Girimea în D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, Coana Chiriţa în Chiriţa în provinţie de Vasile Alecsandri (un spectacol cu peste 100 de reprezentații), Profesorul în Lecţia de Eugen Ionescu, regia: Ion Sapdaru, 1998, Menasha în Teibele şi demonul ei de Isaac Bashevis Singer şi Eve Friedman, Fundulea în Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, Tartuffe în Tartuffe de Molière, Lopahin în Livada de vişini de A. P. Cehov, Biedermann în Biedermann și incendiatorii, Peter Stockmann din Un duşman al poporului de Arthur Miller, Ridolfo din  Cafeneaua de Carlo Goldoni.

Foto: Ionuț Ignat

Dintre rolurile și premiile care i-au marcat traiectoria ascendentă în lumea filmului, amintim: rolul lui Jderescu din A fost sau n-a fost, Premiul de interpretare masculină UCIN 2012- secțiunea scurtmetraj  pentru De azi înainte, rolul Costandin din Aferim! (Ursul de Argint și nominalizare pentru actor la Berlinala din 2015, Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în 2016) şi Un etaj mai jos cu rolul Sandu Pătrașcu (film selectat la secţiunea „Un Certain Regard” – Cannes 2015, Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film European din Sevilla 2015)

Foto: Ionuț Ignat

Constantin Pușcașu aparține primei generații de actori ai Facultății de Teatru de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași (1994)-clasa Geta Angheluță, Sergiu Tudose, Emil Coșeru. Anul acesta împlinește 25 de ani de teatru pe scena ieșeană iar cariera sa numără partituri dense și generoase: Hamlet din Nu muriţi din întâmplare! de Ion Băieşu, El din Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, Vaska Pepel în Azilul de noapte de Maxim Gorki, Lysander în Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare, Roberto Zucco în spectacolul omonim de Bernard Marie Koltes, Vojevatov în Fata fără zestre de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, Orsino din A douăsprezecea noapte de William Shakespeare, Boris Karnauhov din Audiţia de Alexandr Galin, Contele în Uriașii munților de Luigi Pirandello, Bérenger din Rinocerii de Eugène Ionesco, Verşînin Alexandr Ignatievici în Trei surori de A. P. Cehov, Profesorul din Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, Dr. Stockmann din Un duşman al poporului de Arthur Miller.

În anul 2016 Constantin Pușcașu primește Premiul Juriului pentru cel mai bun actor la Tallinn Black Nights International Film Festival, pentru rolul Marian din filmul Afacerea EST.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...