marți , 22 octombrie 2019 12:03 am
Iasi booked.net
-1°C

Gorj: O profesoară de română a fost lovită, sechestrată şi şantajată de directoarea adjunctă a unei şcoli

O profesoară de română a fost lovită, sechestrată şi şantajată de directoarea adjunctă a unei şcoli din Gorj, acolo unde predă. Pe numele directoarei e deschis un dosar penal. De asemenea, sunt cercetaţi directorul şcolii şi inspectorul şcolar.

O profesoară de limba română, titulară a Școlii Gimnaziale “Ghe. Tătărescu” din Târgu-Jiu, cu o vechime la catedră de 19 ani, gradul I, cu gradație de merit, care lucrează în această unitate de învățământ de 8 ani, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în februarie, împotriva directorului adjunct al școlii.

Profesoara susţine că directoarea Daniela Morie ar fi lovit-o în biroul ei, închizând-o acolo după incident. Şi asta pentru că profesoara și-ar fi exprimat nemulțumirea legat de limbajul nepotrivit al directoarei la adresa cadrelor didactice, la o întrevedere cu inspectorul de sector, scrie Gorjeanul.

La nici două ore după ce inspectorul a părăsit școala, Morie ar fi ripostat, închizându-și subalterna în birou, unde i-a aplicat o corecție fizică. Urmare a acestui incident, cadrul didactic s-a adresat directorului școlii, IȘJ, și după mai multe șicane la adresa profesoarei, și ITM și Ministerul Educației.

Cum şefii profesoarei au încercat să muşamalizeze cazul, aceasta s-a adresat Parchetului, unde s-a deschis un dosar penal pe numele directoarei adjuncte, directoarei Rădoi Adriana, pe cel al inspectorului școlar general Marcela Mrejeru, dar și pe numele a două cadre didactice.

Recomandări

GORJ: Bancomat, aruncat în aer. Hoții au fugit cu banii

Un bancomat a fost aruncat în aer, în comuna Polovragi din județul Gorj. Hoţii au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *