Galați: Dorel a lovit din nou. Stâlp pus în mijlocul drumului

0
274

Epopeea lucrărilor absurde continuă! De această dată, muncitorul Dorel a poposit într-un cartier din Galaţi.

Ce-i drept, a venit cu gânduri bune, însă rezultatul nu a fost cel aşteptat. Locuitorii sunt încântaţi că angajaţii de la Primărie le-au făcut mai multe locuri de parcare, însă surpriză. Au lăsat un obstacol în calea şoferilor: un stâlp în mijlocul drumului, relatează observator.ro.

Muncitorii de la Primărie au demolat câteva garaje ca să facă mai multe locuri de parcare. Au amplasat borduri şi au turnat asfaltul, dar au uitat să mute un stâlp de iluminat. Înainte, era pe trotuar. Acum este fix în mijlocul drumului, iar şoferii trebuie să-l ocolească.

Localnic:O să facem drift printre el, probabil. E bun, când o fi zăpadă. Foarte rău amplasat acolo. Trebuia dat jos și mutat.

În vreme ce unii se tem că se pot întâmpla accidente, mai ales după lăsarea întunericului, pe alţii stâlpul nu îi deranjează.

Localnic:Dar ce are? Este foarte frumos. Stâlpul ăla este acolo de când lumea şi pământul.

Reprezentanţii Primăriei susţin însă că reamenajarea zonei nu s-a încheiat.

Raluca Ardean, purtător de cuvânt Primăria Galați:Lucrarea nu este terminată, stâlpul respectiv va fi relocat până la urmă.

Oamenii spun însă că, acum două săptămâni, muncitorii au turnat bordura în jurul stâlpului de iluminat, semn că, în planul iniţial, nu au inclus să-l mute din mijlocul drumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.