Frigul persistă până joi în România. Stratul de zăpadă a ajuns să aibă și 10 centimetri

0
152

Stratul de zăpadă a ajuns să aibă și 10 centimetri, iar drumarii au ieșit pentru a doua noapte la rând pe mai multe șosele. În aceste condiții, șoferii sunt sfătuiți să circule prudent.

Unde nu a nins la fel de puternic, temperaturile scăzute au făcut probleme în grădinile care acum câteva zile erau în floare. Vântul puternic a doborât copaci și a blocat traficul pe câteva drumuri naționale.

Drumarii au intervenit la foc continuu pe DN7A, între Voineasa și Obârșia Lotrului, unde a nins viscolit. Pe șosea s-a așternut un strat de câțiva centimetri de zăpadă, iar vântul a suflat cu putere.

Pe de altă parte, în județele Iași și Suceava, mai multe mașini au fost prinse sub copacii doborâți de vântul puternic. Traficul pe mai multe drumuri naționale a fost blocat de arborii căzuți pe șosea. Vântul a făcut probleme și în zona Bicaz. Pe lângă copacii căzuți, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în câteva sate.

De altfel, în foarte multe localități din țară temperaturile au scăzut brusc și cu 20 de grade, iar România s-a trezit de la o primăvară plăcută la o iarnă neprietenoasă. În doar 24 de ore, a traversat Oceanul Arctic, Peninsula Scandinavă și s-a oprit deasupra României, iar până joi, spun meteorologii, în țara noastră persistă frigul. Iar temperaturile ar putea ajunge pe timpul nopții chiar şi la minus 10 grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.