miercuri , 20 noiembrie 2019 7:39 pm
Iasi booked.net
-1°C

Fost șef de poliție din Iași, condamnat la 5 ani de închisoare, după ce colegii lui au descoperit ce făcea acasă, împreună cu iubita

Un fost şef de post din localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi, a fost condamnat la 5 ani şi 9 luni de închisoare după ce a fost prins că a adus droguri din străinătate. În acelaşi dosar a fost condamnată şi iubita acestuia. Potrivit procurorilor, cei doi şi cultivau canabis pe un teren din Vaslui.

Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat, marţi, pe fostul şef de post din localitatea ieşeană Răducăneni la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru introducerea în ţară a unor droguri de mare risc şi la un an şi 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri.

Potrivit deciziei magistraţilor, prin contopirea sentinţelor, inculpatul va avea de efectuat 5 ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare.

Iubita fostului şef de post din Răducăneni a fost condamnată la 3 ani şi 5 luni de închisoare, iar un al treilea inculpat din acest dosar a primit un an şi 4 luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de mare risc, conform digi24.ro.

Deciziile nu sunt definitive.

Cei trei au fost prinşi în urma unui flagrant delict ce a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie, într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT.

În fapt s-a reţinut faptul că, în noaptea de 31.01.2019/01.02.2019, inculpatul D.C. a fost depistat în flagrant, după ce a preluat de pe raza comunei Deleni, judeţul Vaslui, un colet, expediat din Belgia, conţinând cantitatea de 168,7 grame de ketamină”, se arată în comunicatul DIICOT de la începutul anului.

Potrivit acestuia, în mai 2018, poliţistul a comandat din Germania 100 de comprimate de Ecstasy, droguri care au ajuns în România în octombrie 2018.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul, agent de poliţie în cadrul IPJ Iaşi, se ocupa cu introducerea în ţară de droguri sintetice comandate online de pe platforma <darknet> din Olanda sau Germania”, susţtin procurorii.

Împreună cu iubita sa, poliţistul avea şi o plantaţie de canabis în judeţul Vaslui. Drogurile erau vândute în Iaşi.

Recomandări

Vaslui: La un pas de tragedie după ce a pus benzină pe foc

Un tânăr în vârstă de 32 de ani a fost aproape să-şi găsească sfârşitul, după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *