Programul Prima Casă trebuie modernizat şi adus la condiţiile standard de astăzi, a afirmat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, după ce premierul Ludovic Orban a spus că, în ceea ce priveşte plafonul, trebuie să se ţină cont de realitatea de pe piaţa imobiliară actuală.
„Trebuie să clarificăm situaţia în programul Prima Casă, după adoptarea legii. Aici o să avem nevoie de o reglementare legală care să clarifice modul în care se derulează programul Prima Casă. Vă rog, în reglementare, să ţineţi cont şi de faptul că, faţă de momentul în care s-a dat reducerea de cotare de TVA, de 5%, metrul pătrat construibil era 750-800. Între timp, metrul pătrat construit a crescut semnificativ şi să utilizăm un plafon care să ţină cont de realitatea de pe piaţa imobiliară de astăzi”, a precizat Ludovic Orban, potrivit agerpres.ro.
În context, ministrul Finanţelor a subliniat că va fi un program nou. „Programul Prima Casă trebuie modernizat. Trebuie adus la condiţiile de standard de astăzi. Deci o să fie un program nou”, a spus Florin Cîţu.
În prezent, noul program „O familie, o casă” nu are norme de aplicare.