Festivalul Muzicii Românești, ediția a XXII-a

Date:

Festivalul Muzicii Românești, ajuns anul acesta la ediția a XXII-a, este singurul din țară concentrat în exclusivitate pe muzica românească, a cunoscut două etape de existență.

Între anii 1972-1988 au avut loc zece ediții ce au avut drept efect crearea unui public fidel, numeros și interesat de muzica românească, o tot mai mare participare a celor mai valoroase forțe artistice și creatoare din România și înscrierea evenimentului în enciclopediile internaționale de specialitate.

Repertoriul muzical românesc a inclus la fiecare ediție prime audiții ieșene și absolute ale unor lucrări de referință. Compozitorii români erau stimulați și onorați să dedice lucrări unor interpreți care le prezentau pe scena Festivalului ieșean.

La primele trei ediții (1973, 1974, 1975) a purtat denumirea de Săptămâna muzicii românești. De la ediția a patra (1976) până la a opta (1984), manifestarea s-a intitulat Festivalul muzicii românești. Edițiile a noua (1986) și a zecea (1988) au optat pentru Zilele Muzicii Românești. Dacă până în 1990 organizatorii au urmărit prezentarea unui repertoriu exclusiv românesc, de toate genurile, după 1990, Festivalul a fost organizat în principal de Filarmonică, cu susținere financiară din partea unor foruri culturale naționale și locale și a inclus și muzică internațională. După 1996, organizatorii s-au confruntat cu tot mai multe dificultăți financiare, care au dus în cele din urmă la întreruperea existenței sale.

A doua etapă (Seria nouă) a Festivalului Muzicii Românești a început în anul 2007 (la inițiativa profesorului și compozitorului Viorel Munteanu) și a avut o ritmicitate anuală (până în 2014), încercând să refacă beneficiile enumerate mai sus, după aproape două decenii de absență. Au fost abordate stiluri și compoziții muzicale din diverse epoci ale spiritualității românești, în asociere cu dezbaterea teoretică.

Mai mult, ideea corelării actului artistic cu cel de reflectare teoretică este prelungită și în plan jurnalistic, prin realizarea unui număr special al Revistei ARTA (revista Universității Naționale de Arte „George Enescu”).

Festivalul a fost și este o importantă cale de cunoaștere a muzicii consacrate, precum și o tribună de afirmare a noii generații de compozitori, de interpreți, de muzicologi. De-a lungul anilor, personalități componistice reprezentative – începând desigur, cu George Enescu – au constituit mementouri ale unor ediții.

Cea de a XXII-a ediție a Festivalului Muzicii Românești este dedicată aniversării Universității Naționale de Arte George Enescu la 160 de ani și centenarului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Programul Festivalului:

Marți, 13.10.2020, ora 11,00

Sala Studio

Workshop de jazz (on-line)

Tema: „Improvizația în jazz-ul contemporan”

Invitat: Juergen Spiegel (Germania)

Coordonatori: Romeo Cozma, Dan Spînu

Organizatori: U.N.A.G.E, Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale TeoreticeCentrul Cultural German Iași, Casa de Cultură a Studenților Iași

Parteneri: Filarmonica de Stat „Moldova”, TVR Iași, Radio Iași

Participă: studenții specializării Jazz și membrii Clubului de Muzică „Richard Oschanitzky”

Marți, 13.10.2020, ora 19,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Trio CONTRASTE al Filarmonicii de Stat Banatul Timișoara

Violeta Dinescu – NOSFERATU

Spectacol de film mut și muzică după prima ecranizare (1925) a romanului DRACULA de Bram Stoker

Regia: Friedrich Wilhelm Murnau

Interpretează:

Ion Bogdan Ștefănescu – flaute

Sorin Petrescu – pian, sintetizator

Doru Roman – percuție

 Miercuri, 14.10.2020, ora 11,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Recital cameral

Interpretează:

Tatiana Pocinoc – pian

Marta Burduloi – mezzosoprană

Ionela Butu – pian

Prezintă: Mihaela Rusu drd.

Tiberiu Brediceanu – Cine m‘aude cântând

Cât e muntele de nalt…

Bade, pentru ochii tăi

Gheorghe Dima – Curcile

Mihail Jora – Belșug

Hilda Jerea – Zâne de rouă

Ede Terényi  – Inima pădurii

Mihail Jora – Încheiere

Ionel Perlea – Totenwacht

Diamandi Gheciu – Zdreanță

Achim Stoia – Mama mea

– Unde mergeți negri nori?

– A venit un lup din crâng

Vlad Răzvan Baciu – Scent of Beauty

Felicia Donceanu – Bâlci în Aldebaran

Sigismund Toduță – Trei schițe pentru pian

 

 Miercuri, 14.10.2020, ora 17,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Ansamblul de suflători Pro Musica Academica al Universității Naționale de Arte „George Enescu”

George Enescu – Dixtuor pentru instrumente de suflat op. 14

Interpretează:

Florin Țârlea, Călin Fărcășel – flaut

Andreea Burda – oboi

Nicușor Mărdărescu – corn englez

Doru Albu, Daniel Paicu – clarinet

George Hariton, Adrian Moisuc – fagot

Petrea Gîscă, Alexandra Ichim – corn

Dirijor: Iulian Rusu

George Enescu – Sonata a III-a op. 25 în caracter popular românesc

Interpretează:

Doina Grigore – pian

Diana Păstru – vioară

 Miercuri, 14.10.2020, ora 19,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii Moldova Iasi

DirijorBogdan Cojocaru

Solistă: Luminița Bădărău, soprană

Dariu Pop – Suită corală din Țara Oașului (Solo soprană)

Marțian Negrea – Păstoriţa

Vasile Spătărelu – Floare albastră (Solo soprană)

Adrian Pop – Vine Hulpe de la munte

Paul Constantinescu – Rugăciune

Gavriil Musicescu – Concertul I

Alexandru Pașcanu – Și altfel de variațiuni pe tema Chindiei

Sabin Drăgoi – Trandafir de pe răzoare

Pascal Bentoiu – Te slăvesc pe Tine, Părinte

Gheorghe Duțică – Vestea

Joi, 15.10.2020, ora 17,00

Aula B.C.U.

Corala „Universitas”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Dirijor: Ionuț-Gabriel Nastasă

Coordonator: Gabriela Enășescu

Alexandru Semeniuc – Mama

Nicolae Ursu – Lino, Leano

Sabin Păutza – Sări mândra, sări draga!

Vasile Spătărelu – Floare albastră – solistă Anita Karina Carabă

Emil Grădinaru – Bănățeana

Dariu Pop – Suita corală din Țara Oașului – solist Marian Ungureanu

Lucian Nireșteanu – Suita corală nr.1

Alexandru Semeniuc – Cântec de leagăn –– solistă Ana Dragu

Constantin Arvinte (aranjament) – Dragi mi-s cântecele mele – Mică suită corală din cântecele Mariei Tănase

Marin Constantin – Hora la români

Tudor Chiriac – Cântă cucu-a-nstrăinare

Gheorghe Danga – Sârba pe loc

Vasile Lomură – Urare

Joi, 15.10.2020, ora 19,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Cvartetul de coarde al Academiei de Muzică, Arte plastice și Teatru, Chișinău

Boris Dubosarschi – Cvartetul nr. 2

Wilhelm Berger – Cvartetul nr. 5

Ghenadie Ciobanu – Cvartet

Interpretează:

Alexandru Ureche – violina I

Olga Vlaicu – violina II

Vladimir Andrieș – violă

Ana-Maria Sîrbu – violoncel

 Vineri, 16.10.2020, ora 19,00

Casa de Cultură a Studenților Iași

Concert simfonic

Orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova” Iași

Dirijor: Leonard Dumitriu

Solist: Ion Bogdan Ștefănescu, flaut

Viorel Munteanu – Concert pentru flaut și orchestră de coarde Umbre și geneze

Doina Rotaru – Concertul nr. 5 pentru flaut și orchestră „Îngerul cu o singură aripă” – primă audiție

Șerban Nichifor – Simfonia a IX-a „Eternal Romania” – primă audiție absolută

 Sâmbătă, 17.10.2020, ora 19,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Ansamblul „Profil” al Universității Naționale de Muzică București

Conducerea muzicală: Dan Dediu

Emil Vișenescu – clarinet

Diana Moș – vioară

Mircea Marian – violoncel

Adriana Maier – pian

Sorin Rotaru – percuție

Program:

Liviu Dănceanu – Andamento pentru clarinet, vioară și percuție

Doina Rotaru – Umbre III pentru violoncel solo și mediu electronic

Ștefan Niculescu – Duplum pentru clarinet și pian

George Balint – Rhoe pentru clarinet, vioară și pian

Dan Dediu – Viscous Sun pentru clarinet, vioară, violoncel și pian

Adrian Iorgulescu – Talcioc pentru clarinet, vioară, violoncel, pian și percuție (p.a.a.)

 Duminică, 18 octombrie 2020, ora 19,00

Sala Eduard Caudella a Universității de Arte

Ansamblul AdHOC al Academiei Naționale de Muzică din Cluj-Napoca

Mihaela Maxim – soprană

Aurelian Băcan – clarinet

Melinda Béres – vioară

Răsvan Dumitru – vioară

Ovidiu Costea – violă

Vlad Rațiu – violoncel

Conducerea muzicală și prezentarea programului – Adrian Pop

Program:

Viorel Munteanu – Lamento – in memoriam Adrian Berescu pentru vioară solo

George Enescu – Trei cântece din ciclul Sept chansons de Clément Marot (aranjament pentru voce și cvartet de coarde de Adrian Pop)

Estrene de la Rose – Changeons propos – Du confict en douleurs

Ghenadie Ciobanu – Două piese pentru clarinet solo

The Game of Reflected Light – Meditations and Games

Șerban Marcu – Caccia pentru două viori

Aurelian Băcan – Trio Ad-Hoc pentru clarinet, violă și violoncel

Ulpiu Vlad – Sonorități din flori albastre pentru două viori

Dan Variu – Transfigurare pentru cvartet de coarde

Matei Pop – Două lieduri pe versuri de R.M. Rilke pentru voce, clarinet bas

și cvartet de coarde Liebes-Lied – Bangnis

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Investiție importantă în modernizarea infrastructurii rutiere care leagă județele Iași, Neamț și Vaslui

Plenul Consiliului Județean Iași a aprobat, astăzi, în ședință...

Încep lucrărilor de reabilitare termică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 15

Licitația pentru încredințarea lucrărilor la Grădinița cu Program Prelungit...