Femeie găsită în capot şi cu papuci, pe zăpadă în Copou

0
265

Un caz ciudat a ajuns weekendul acesta în atenţia medicilor ieşeni. O femeie în vârstă de 70 de ani a fost găsită în zăpadă, în faţa unui bloc din Copou, îmbrăcată doar în capot şi cu papuci de casă în picioare.

Un trecător care a văzut-o a sunat la 112, iar a faţa locului a mers un echipaj medical care a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.

Femeia avea hipotermie şi era confuză, astfel că, după ce a fost încălzită, a fost trimisă la Spitalul de Psihiatrie „Socola“, pentru că prezenta semne ale demenţei, scrie ziaruldeiasi.ro.

„Pacienta în vârstă de 70 de ani a ajuns în UPU după ce un trecător i-a semnalat prezenţa în faţa unui bloc. Aceasta era hipotermică, având temperatura corpului de 31 de grade, şi confuză. După ce am tratat-o, am chemat poliţia să o identifice şi apoi am solicitat să fie dirijată către Spitalul Socola, pentru că prezenta semne ale demenţei“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.