Un apel la numărul unic de urgență 112 a anunțat că o femeie a căzut în fântâna din curtea Institutului de Psihiatrie „Socola”.
Femeia de aproximativ 50-60 de ani a fost salvată de pompieri. Surse din cadrul spitalului susțin că femeia a participat la slujba de la biserica din curtea unității medicale, iar imediat după a vrut să bea apă din fântâna cu pricina. Aceleași personae susțin faptul că preotului i s-ar fi atras de foarte multe ori atenția în legătură cu regulile pe care trebuie să le respecte privind protecția pacienților care vin la slujbă, însă a ignorat solicitările în repetate rânduri.