La sediul Poliției Orașului Petrila s-a prezentat o femeie, care a reclamat faptul că în data de 27.10.2019, în jurul orei 18:00, fiica sa, Butnariu Estera (foto), în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit.
Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că minora a plecat voluntar de la domiciliu, iar în data de 29.10.2019, mama sa a luat legătura cu aceasta, minora comunicându-i că „este bine” şi că nu doreşte să revină acasă.
În urma sesizării, poliţiştii au demarat o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistări minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.
Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării minorei şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţia sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.