Luni, 29 iulie
În aceste zile, Departamentul pentru Securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, mai multe activităţi de prevenire pentru reducerea riscurilor de victimizare a tinerilor şi de prevenire în domeniul situaţiilor de urgenţă în trei dintre taberele organizate de Arhiepiscopia Iaşilor, respectiv la parohiile Mihail Kogălniceanu din Protopopiatul 1 Iaşi (29 iulie), Păușești, comuna Dumești, Protopopiatul 3 Iași (30 iulie) şi Boboieşti, Protopopiatul Târgu Neamţ (1 august).
Marţi, 30 iulie
La Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie.
***
În această zi are loc şedinţa preoţilor din Protopopiatul Ceahlău, în cadrul căreia părintele Mihai Ifrim de la Parohia Sabasa va susţine conferinţa cu tema: Sănătate și patologie în călăuza duhovnicească.
***
Parohia „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” – Dumbrava din Protopopiatul 3 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Apostol Iuda Tadeul”, în cadrul căreia părintele Florin Georgescu va susține o conferință cu tema: Prorocul Daniel – profetul Parusiei.
Miercuri, 31 iulie
Parohia Coada Stâncii din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Ierarh Nectarie”, în cadrul căreia părintele Ilie Plugariu va susține conferința cu tema: Sfânta Împărtășanie – Pâinea noastră cea de toate zilele.
Joi, 1 august
În această zi, de la ora 13.30, în Sala „Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va prezida întâlnirea tuturor preoților din municipiul Iași, inclusiv a preoţilor de caritate şi a stareţilor de la mănăstirile ieşene.
Vineri, 2 august
În această zi, în Protopopiatul 3 Iaşi, vor avea loc întâlnirile a trei cercuri pastorale:
– Parohia „Sfânta Treime” – Tansa va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în cadrul căreia părintele Eugen Onu va susține conferința cu tema: Vindecarea trupească şi sufletească a oamenilor prin Tainele Bisericii;
– Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” – Hărpăşeşti va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 9 – „Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului”, în cadrul căreia părintele Stelian Sandovici va susține conferința cu tema: Sfânta Împărtășanie – Pâinea noastră cea de toate zilele;
– Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” – Zanea va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 10 – „Sfântul Apostol Iuda Tadeu”, în cadrul căreia părintele Dan Lazăr va susține conferința cu tema: Sfânta Împărtășanie – Pâinea noastră cea de toate zilele.
***
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Comăneşti din Protopopiatul Darabani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar, în cadrul căreia părintele Silviu Andrei Grigore va susține conferința cu tema: Pastorația și îngrijirea celor bolnavi.
***
Parohia Tomeşti 5 din Protopopiatul 2 Iaşi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 „Sfântul Ştefan cel Mare”, în cadrul căreia părintele Vasile Mereuţă va susține conferința cu tema: Sfânta Împărtășanie – Pâinea noastră cea de toate zilele.
Sâmbătă, 3 august
În Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Străteni (comuna Lozna, judeţul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi), Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji Sfânta Liturghie şi va sfinți casa socială construită în comunitate, iar după-amiază va săvârşi slujba Vecerniei în Parohia Strahova, Protopopiatul Dorohoi.