miercuri , 23 iunie 2021 12:34 pm
Iasi booked.net
-1°C
dav

Eveniment religios la Iaşi: reinaugurarea Sinagogii Mari

Luni, 3 decembrie, de la ora 17.00, Comunitatea Evreilor din Iași va organiza ceremonia de reinaugurare a Sinagogii Mari, precum și sărbătoarea de Hanuka.

Primăria a susținut financiar lucrările de reabilitare și, în ultimii ani, a intensificat colaborarea cu Comunitatea Evreilor din Iași și nu numai.

„Este un monument istoric de prim rang, aflat în gestiunea Ministerului Culturii de foarte multă vreme şi care a presupus o investiţie foarte mare. Sinagoga va avea cel puţin un dublu rol. Unul de tip laic, de monument istoric, vizitabil, şi unul religios, de spaţiu în care se vor desfăşura manifestările religioase ale comunităţii evreieşti din Iaşi. La inaugurarea şi sfinţirea lăcaşului de cult vor participa invitaţi din întreaga ţară, printre care preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, alături de Prim Rabinul României, dar şi invitaţi de peste hotare”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Sinagoga Mare a fost construită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind cel mai vechi edificiu de cult mozaic de pe teritoriul României. Potrivit unei inscripţii de la intrare, ar fi existat o sinagogă şi mai veche, pe la 1580. Pe peretele vestic se află o inscripţie referitoare la o posibilă renovare în 1762 sau 1763, rezidirea ei realizându-se în 1823, după ce arsese cu un an înainte. Atunci i s-a dat forma actuală, renovată în 1914. A mai fost reparată în anii 1924-1925, după al doilea război mondial şi după cutremurul din 1977.

În jurul Sinagogii Mari au apărut, în jurul anului 1800, sinagogi mai mici, de breaslă, cea mai veche fiind aceea a croitorilor evrei. În 1939, Sinagoga Mare era una din cele 112 case de rugăciune din Iaşi.

Din 2015 a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași.

Recomandări

VIDEO Incendiu la un pavilion al Spitalului Sf. Maria din Iași

Un incendiu a izbucnit în jurul orei 19:00, la Spitalul de Copii Sf. Maria din …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *