joi , 13 decembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Energie mai ieftină după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă

Oprirea reactorului 2 de la Cernavodă a determinat o scădere cu 35% a preţului pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM, întrucât deficitul de electricitate a fost acoperit cu producţia Hidroelectrica, mai ieftină.

 

Astfel, energia cu livrare în ziua de vineri, 30 martie, are un preţ mediu de 116 lei pe MWh, faţă de 195 de lei, cât a fost joi preţul pe Piaţa pentru Ziua Următoare, potrivit Agerpres.ro. Aceasta după ce, joi dimineaţă, unul dintre cele două reactoare nucleare de la Cernavodă, care asigură cumulat circa 20% din producţia naţională, s-a oprit automat în urma unei defecţiuni.

Lipsa energiei nucleare a determinat creşterea producţiei Hidroelectrica. Aceasta a ajuns să acopere joi după-amiază aproape jumătate din producţie, potrivit datelor Transelectrica. La ora 15:15, producţia naţională era formată din 41,37% hidro – 3.227 MW, 25,90% cărbune – 2.020 MW, 12,73% hidrocarburi – 993 MW, 8,82% nuclear – 688 MW, 7,65% foto – 597 MW, 3,01% eolian – 235 MW, 0,51% biomasă – 40 MW. Consumul de energie era de 7,776 MW, iar producţia, de 7.765 MW, diferenţa fiind reprezentată de importuri.

Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic naţional joi dimineaţă, ca urmare a unei disfuncţionalităţi la un sistem electric, a anunţat Nuclearelectrica, operatorul centralei. Compania precizează că este vorba despre partea clasică a centralei, nu de cea nucleară.

Oprirea Unităţii 2 s-a făcut în conformitate cu prescripţiile tehnice şi nu a existat un incident care să pună în pericol securitatea personalului, a populaţiei şi a mediului înconjurător, a declarat, pentru AGERPRES, Rodin Traicu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).

„Specialiştii investighează cauza şi vor efectua lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. Nu există o legatură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la SEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat, fără impact asupra securităţii nucleare”, au explicat oficialii Nuclearelectrica, citați de Digi24.

Deconectarea automată a reactorului de la SEN şi lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile, se mai arată în comunicat. Duminică, compania anunţa reducerea la 55% a puterii Unităţii 2, pentru înlocuirea unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei. De asemenea, tot duminică, unitatea 1 a fost oprită şi ea controlat timp de aproape 48 de ore, ca urmare a unei defecţiuni la unul dintre sistemele de proces ale centralei.

Recomandări

ATENȚIE: mâine dimineață se oprește furnizarea apei potabile în mai multe zone din Iași

În scopul înlocuirii unui compensator DN 400 mm, la Stația de Pompare Octav Băncilă, marți …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *