Elena Udrea, din Costa Rica: „Sunt însărcinată cu gemeni”

Date:

Elena Udrea a anunțat, sâmbătă, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că este însărcinată și va avea gemeni băieți.

 

„Sarcina evoluează bine, este gemelară, deci sunt doi băieți”, a spus Elena Udrea, aflată în Costa Rica.

Recent s-a zvonit că Elena Udrea ar fi însărcinată cu Andrei Alexandrov, iubitul ei, însă acest lucru nu a fost confirmat.

„Costa Rica este o țară frumoasă și prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o țară foarte scumpă. Eu am venit, mi-am prezentat niște prieteni foarte buni. Am găsit niște vechi cunoștințe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut Capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din țară, dar când lucrurile par ascunse dau naștere la tot felul de scenarii. Eu sunt între două proceduri medicale, pe care le fac la Atena. După ce am făcut-o pe prima, am venit aici. Apoi, săptămâna viitoare este ceea de a doua. Dacă toate lucrurile decurg bine, mă întorc acasă”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3.

Întrebată dacă și-a dorit să fugă de procese, Udrea a spus: „Îmi doresc ca procesul meu să fie judecat corect”.

Ea a recunoscut că îi e teamă să ajungă la închisoare: „Da, până la urmă și din pușcărie se iese. Eu sunt Udrea și înainte să intru și să ies din pușcărie. Eu sunt un om care poate trăi în orice situație.”

Elena Udrea are 44 de ani și fost căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoș, amintesc Știrile Pro TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...