Ei sunt cei mai bogați ieșeni: au împreună o avere de peste 714 milioane de euro

0
561

Iaşul se află pe locul 13 în topul județelor cu cei mai mulți milionari în euro, cu un număr de şase oameni de afaceri, care au o avere totală de 714,5 milioane de euro.

 

Primul în clasamentul pe judeţ rămâne Iulian Dascălu, care figurează anul acesta cu o avere cuprinsă între de 480-500 milioane de euro, în creştere faţă de anul 2016, când era estimată la 450 – 460 milioane de euro. Pe ţară, Dascălu ocupă locul 5 în Top 300 cei mai bogaţi români. El deţine mall-urile Iulius din Iaşi, Suceava, Cluj şi Timişoara şi ansamblul urbanistic Palas Iaşi. Dascălu şi-a păstrat poziţia a cincea din topurile ultimilor doi ani  şi şi-a crescut averea din retail şi imobiliare. Conform revistei Capital, ieşeanul a intrat într-o asociere cu un fond de investiţii sud-african pentru mall-urile din Timişoara, Cluj, Iaşi şi Suceava, care a generat un capital de investiţii de 200 milioane de euro. Cele cinci mall-uri şi clădirile de birouri i-au adus anul trecut milionarului în euro venituri cu 10% mai mari ca acum doi ani, adică 85,1 milioane de euro. Cifra de afaceri a celor patru mall-uri este undeva la 55,3 milioane de euro.

 

Pe locul doi pe judeţ se află Dan Fiterman, cu o avere cuprinsă între 90 şi 95 milioane de euro, în creştere faţă de anul trecut când a fost între 86 şi 90 milioane de euro. Acesta ocupă la nivel naţional locu 55, loc pe care s-a clasat şi anul trecut în acelaşi top. Cu investiţii în domeniul serviciilor medicale (Spitalul Arcadia, Policlinica Arcadia, laboratoare) şi farmaceutice (Fiterman Pharma şi Fiterman Distribution), dar şi în imobiliare (patru clădiri de birouri), consultanţă de business sau restaurante (Little Texas), afacerile familiei Fiterman au crescut de la an la an. Fiterman Pharma a înregistrat anul trecut o creştere a cifrei de afaceri de 30%, adică de la 23 la 30 milioane de euro. Şi profitul net a crescut cu 66%, ajungând la 5,6 milioane de euro.

 

Pe locul trei pe judeţ se află Constantin Duluţe, cu o avere cuprinsă între 65 şi 67 milioane de euro, mai mare cu aproximativ 7 milioane de euro faţă de anul 2015. Acesta ocupă poziţia 86 în topul pe ţară, o poziţie mai bună ca anul trecut când s-a aflat pe poziţia 92. Duluţe controlează societatea Agricost, ce administrează circa 60.000 de hectare de teren agricol în Insula Mare a Brăilei. În 2016, societatea a raportat un profit de cu 5% mai mare faţă de 2015.

 

Următorul loc este ocupat de Neculai Apostol şi fii săi, Lucian şi Teodor, care ocupă locul patru în judeţ şi poziţia 105 în topul pe ţară, averea familiei fiind estimată la 52-55 milioane de euro, mai mare ca anul trecut. În 2015 averea familiei era estimată la 48 -50 milioane de euro. Neculai Apostol a ajuns printre cei mai bogaţi oameni din ţară câştigând bani din industria alimentară. Grupul de firme Kosarom, format din companiile Kosarom (conservarea cărnii), Avi-Top (creştere pui) şi Suinprod (creştere porci) a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 62,8 milioane de euro, cu 20% mai mult ca în 2015.

 

Pe locul cinci la nivel judeţean este Dan Iulian Stratan, cu o avere cuprinsă între 25-30 milioane de euro. Şi în cazul acestuia, averea a crescut faţă de anul 2016 când era cu aproximativ 5 milioane de euro mai mică. Dan Iulian Stratan are afaceri importante în consultanţă şi management, aflându-se pe locul 216 în clasamentul pe ţară.

 

Pe ultimul loc în topul pe judeţ se află Cristinel Prelipceanu, cu o avere cuprinsă între 24 – 26 milioane de euro, mai mică ca cea de acum doi ani cu  aproximativ 3 milioane de euro. În 2016, acesta figura în Top 300 cei mai bogaţi români cu o avere cuprinsă între 27-29 milioane de euro, milionarul Prelipceanu fiind singurul ieşean din top 300 care înregistrează o scădere. Firma sa, Royal Amex a înregistrat o cifră de afaceri de 13,6 milioane de euro, cu aproape 50% mai mică faţă de anul 2015. Acesta deţine 50% din Pari Bet Total  şi Best Ardap, firme de păcănele.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.