miercuri , 25 noiembrie 2020 7:40 pm
Iasi booked.net
-1°C

Pandemia de covid nu ocolește Zona Euro

Economia zonei euro intră într-o fază mai dură, iar întrebarea-cheie este cât de rapid se va stabiliza evoluția pandemiei.

Economia zonei euro intră într-o fază mai dură deoarece creşterea numărului de cazuri de coronavirus pune sub semnul întrebării recenta redresare, a afirmat Philip Lane, economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), într-un interviu apărut duminică în publicaţia Wall Street Journal (WSJ), transmite Reuters.

Următoarea fază va fi mai dură. Întrebarea cheie – şi de aceea există atât de multă incertitudine – este: cât de rapid ar putea fi actuala dinamică stabilizată, în condiţiile creşterii numărului de cazuri?„, a declarat Philip Lane, scrie Agerpres.

^

Datele preliminare publicate de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,3% în septembrie, de la un nivel de minus 0,2% în august.

Dar Lane a încercat să atenueze aşteptările privind noi măsuri de stimulare din partea BCE în această lună, spunând că Banca Centrală va aştepta să vadă cum răspund guvernele la provocările cu care se confruntă, când vor publica bugetele lor pe 2021.

Datele preliminare publicate recent de Eurostat arată că economia zonei euro a înregistrat un declin de 12,1% în trimestrul doi din 2020, cea mai semnificativă scădere de când se publică aceste date, respectiv 1995. BCE previziona un recul de 13%.

Ca răspuns la cea mai mare contracţie a economiei din istoria recentă, BCE a început să cumpere mai cantităţi de obligaţiuni şi, de asemenea, plăteşte băncile pentru ca acestea să acorde credite, totul în încercarea de a salva economia blocului comunitar. BCE şi-a confirmat disponibilitatea de a continua programul de achiziţii de titluri de stat (PEPP) atâta timp cât persistă efectele pandemiei. Acest plan de sprijinire a economiei în valoare totală de 1.350 miliarde euro ar urma să se întindă până în luna iunie 2021. Sursă: Digi24

reclama adnow

Recomandări

Salariul minim va fi majorat în funcție de evoluția economiei în 2021

Premierul Ludovic Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut luni cu reprezentanţii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *