Echipamente medicale de cea mai nouă generație pentru ambulatoriul de la Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi

Date:

Oficialii Consiliului Judeţean Iaşi au anunţat că Institutul de Psihiatrie Socola va fi modernizat şi extins, iar ambulatoriul acestuia dotat cu cele mai noi echipamente medicale.

Un proiect european de aproape 11 milioane de lei va fi implementat în judeţul Iaşi, în urma unui parteneriat între Institutul de Psihiatrie Socola şi Consiliul Judeţean.

Proiectul „Lucrări de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat al Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi“ va fi dedus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8- Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale. Termenul limită de depunere a proiectului este de 21 decembrie 2018, 70 de procente din suma necesară reabilitării şi moderrnizării obiectivului fiind asigurată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 28 de procente de către bugetul de stat, contribuţia solicitantului fiind de doi la sută din valoarea totală, scrie adevarul.ro.

„Proiectul vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea corpului de clădire C 21, monument istoric, vechi de 113 ani şi care nu a mai beneficiat până acum de reparaţii. Imobilul este într-un stadiu avansat de degradare atât din punct de vedere al structurii, cât şi arhitectural. Se impun lucrări urgente de consolidare a construcţiei şi a finisajelor, cu păstrarea caracteristicilor iniţiale, realizarea unor compartimentări ale podului, putându-se amenaja astfel noi încăperi, montarea unui lift, reabilitarea termică a clădirii şi înlocuirea tâmplăriei“, au transmis oficialii CJ Iaşi.

Totodată, proiectul prevede şi dotarea ambulatoriului cu echipamente performante pentru realizarea în condiţii optime a actului medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...