marți , 24 noiembrie 2020 10:09 pm
Iasi booked.net
-1°C

După 13 ani în Madrid, doi ieșeni s-au întors acasă și au adus cu ei secretele bucătăriei spaniole

Într-o vreme în care industria ospitalității din România este nevoită să importe forță de muncă din Asia pentru a suplini deficitul de personal calificat, există și români care se întorc acasă și își investesc energia și economiile în afaceri de familie.

Doi ieșeni au ajuns în Madrid la scurt timp după terminarea liceului și s-au angajat în același restaurant. În anii care au urmat, Daniel a continuat să lucreze ca ospătar, în timp ce Ioana s-a angajat la o companie multinațională și a lucrat în restaurante doar în weekend-uri, informeaza press.ro.

În timpul liber, au explorat cartierele Madridului și regiunile Spaniei,
atașându-se de cultura și gastronomia iberică, de acea căldură și convivialitate specifice popoarelor mediteraneene.

După un deceniu în care și-au făcut un rost în Spania, Ioana și Daniel se integraseră atât de bine încât nu vedeau niciun motiv să revină în țară. „Viața noastră era acolo și nu ne gândeam să ne întoarcem, pentru că nu voiam să abandonăm totul și să o luăm de la zero.”

Punctul de cotitură a fost în 2016, când au venit într-o vacanță de două săptămâni în România, la nunta unei prietene. Vizitând restaurantele din Iași, au rămas cu impresia că toate seamănă între ele și că pe piață ar fi loc pentru unul tradițional spaniol. Deși s-au întors la slujbele lor din Madrid, o idee nu le dădea pace: ce ar fi dacă am deschide un restaurant în Iași?

Cumpănirea deciziei de a se întoarce în țară a durat doi ani, timp în care au făcut planuri privind amenajarea localului și au schițat meniul.

„Am mers pe principiul «keep it simple». Spaniolii spun că un preparat autentic nu trebuie să aibă mai mult de trei ingrediente. Așa că la bază este produsul, un produs bun, pe care nu trebuie să-l strici când îl prepari, adăugându-i prea multe condimente.”

Recomandări

Campanie InfoIași, pentru elevi fruntași! Dacă vrei să trăiești cu bucurie, Dăruiește cu empatie!

Sărbătoarea Nașterii Domnului se apropie ! Cu recunoștință, ne aducem aminte de cel mai prețios …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *