joi , 15 aprilie 2021 8:15 am
Iasi booked.net
-1°C

Drumuri „de sticlă”: accidente în lanț, în Botoșani, chiar de la intrarea în vigoare a codului galben de ninsoare

Codul galben de ninsoare anunţat pentru nordul ţării a venit cu un val de accidente. Pe şoselele din Botoşani, la doar câteva ore de la intrarea în vigoare a codului, au fost anunţate la dispeceratul de ugenta peste 10 tamponări soldate cu victime. Pe lângă acestea, zeci de maşini au ajuns în service după ce au derapat pe zăpada şi au ajuns în şanţ.

 

Un accident grav s-a produs pe Drumul Naţional 29B, care face legătura între Botoşani şi Dorohoi. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul acestuia pe şoseaua acoperită de zăpadă, iar maşina a fost lovită de alte două autovehicule ce veneau din sens opus. Cele două persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate şi au avut nevoie de ajutorul echipelor de intervenţie pentru a fi scoase dintre fiare.

În urma coliziunii au fost rănite trei persoane, însă doar două au fost transportate la spital. Ambulanțele sosite la faţa locului au plecat cu greu din zonă. Oamenii se plâng că drumul nu a fost curăţat şi chiar era „sticlă”.

Alte trei accidente soldate cu şapte victime s-au produs pe Drumul Naţional 29D, între Botoşani şi Vama Stânca Costeşti. Într-unul dintre acestea a fost implicată o ambulanţă, care se întorcea la baza după ce transportase la spital un rănit dintr-un accident produs pe aceeaşi şosea. Şoferul nu a putut să evite impactul, cu o maşină care i-a intrat pe sensul de mers şi a ajuns în şanţ.

În urma numărului mare de accidente, Prefectura Botoşani a convocat reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Codul galben de ninsoare a fost emis pentru şapte judeţe din nordul ţării şi este valabil până astăzi, la ora 17.00, informează Pro TV.

Recomandări

Secţia ATI mobilă de la Botoşani va ajunge sâmbătă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, Ionuţ Gradinaru, a transmis joi, 25 martie 2021, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *