duminică , 23 septembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Drum bun spre Soare! NASA lansează cu succes sonda Parker Solar (VIDEO)

Scopul este ca sonda să tranziteze prin coroana solară şi să ofere noi date despre astru.

 

Sonda Parker Solar, prima navă spaţială care va tranzita coroana solară, a fost lansată cu succes duminică, 12 august, la 24 de ore după ce a fost amânată decolarea ei de la baza Cape Canaveral (Florida, SUA).

Misiunea, care are scopul să ajute la clarificarea secretelor ascunse ale Soarelui, este programată să ajungă la primul punct de abordare a astrului pe 5 noiembrie şi să continue să se apropie de acesta din ce în ce mai mult de-a lungul a 25 de orbite timp de şapte ani.

Racheta Delta IV Heavy a companiei United Launch Alliance a decolat la 03.31 ora locală de la baza Cape Canaveral Air Force Base Agency Aerospace (NASA) cu sonda la bord.

La câteva minute după lansare, racheta s-a desprins de cele trei motoare, după cum era programat.

Cu prognozele meteo favorabile 95% şi după ce au fost rezolvate problemele care au condus la schimbarea datei lansării de două ori, sâmbătă, NASA a reprogramat pentru duminică, 12 august startul acestei misiuni, pe care o consideră „istorică“.

Cercetătorii speră ca misiunea să ajute la rezolvarea unuia dintre marile mistere ale astronomiei: de ce coroana solară este mai fierbinte decât suprafaţa vizibilă a Soarelui.

Pe lângă enigma coroanei, misiunea va încerca să rezolve alte două enigme: cum se produc vânturile solare, cu particulele lor încărcate, şi ce cauzează marile ejecţii ale masei coronale (coronal mass ejection / CME), care sunt expulzate de Soare în perioadele de activitate solară maximă şi pot afecta sateliţii şi sistemele de comunicaţii de pe Pământ.

Un mister care durează de mai mult de o jumătate de secol

„Am studiat Soarele timp de zeci de ani şi acum putem merge în sfârşit acolo unde este acţiunea”, a declarat Nicky Fox, unul dintre experţii Laboratorului de Fizică Aplicată de la Universitatea Johns Hopkins, într-o conferinţă de presă.

„Am aşteptat 60 de ani ca tehnologia să avanseze şi să ne permită o misiune atât de riscantă. Vom ajunge într-adevăr acolo unde nu am mai fost niciodată înainte”.

 

Sursa: Epoch Times

Recomandări

Iaşul, inclus într-un program elaborat de NASA

Hackathonul internațional Space Apps organizat de NASA va avea loc în România pentru al treilea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *