duminică , 18 august 2019 4:35 am
Iasi booked.net
-1°C

Droguri, ţigări, alcool, arme şi bani falşi, ridicaţi de poliţişti pe parcursul ultimelor două săptămâni

Droguri, ţigări, alcool, arme şi bani falşi au fost ridicaţi de poliţişti, pe parcursul ultimelor două săptămâni, în urma a peste 100 de percheziţii efectuate pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată, 166 de persoane fiind cercetate pentru comiterea de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate.

Potrivit unui comunicat de presă remis duminică de IGPR, în perioada 20 iulie – 3 august, peste 300 de poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au acţionat pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri şi spălare de bani, scrie agerpres.ro.

Poliţiştii au organizat, în această perioadă, 31 de acţiuni operative, în cadrul cărora au fost efectuate 101 percheziţii domiciliare. Au fost derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a 166 de persoane, dintre care 22 au fost reţinute sau arestate, iar 4 persoane au fost plasate sub control judiciar.

Au fost ridicate 650 de cartuşe de ţigări, 315 litri de alcool, 19 comprimate MDMA, 11 grame de MDMA, peste 100 de grame de amfetamină, 57 de comprimate de EXTASY, 30 grame de heroină şi peste 200 de grame de cocaină, peste un kilogram de canabis, 25 seminţe de canabis, 518 grame de masă vegetală o doză de LSD, aproape 5 grame şi 1.100 mililitri de substanţe psihoactive, 46 de comprimate şi 4 grame de etnobotanice, precum şi 9 cântare electronice şi 4 grindere.

De asemenea, au fost ridicaţi 22.137 de lei, 1.100 de euro, 15 bancnote a 100 de euro şi 1 bancnotă a 500 de euro false, un autoturism, 8 HDD-uri, 7 laptopuri, 2 unităţi centrale, 2 imprimante, 2 tablete, 49 de telefoane mobile, 15 cartele SIM, 15 de medii de stocare şi 5 arme, conform comunicatului

În activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea DIICOT, au fost angrenaţi şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători de la acţiuni speciale şi jandarmi.

Recomandări

Acuzații grave în lumea bună a Iașului! Foștii angajatori i-au inhibat secreția de “Endorfine” unei cunoscute antrenoare

O serie de acuzații grave stârnesc un val de revoltă în rândul ieșenilor. După ce …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *