joi , 27 ianuarie 2022 7:51 pm
Iasi booked.net
-1°C

Droguri aduse în România prin firme de curierat! Trei PERSOANE au fost reținute

La data de 22.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, pe raza județelor Ilfov și Călărași și a municipiului București, la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane fizice suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducere în țară de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, o persoană a procurat din afara țării, dar și de pe teritoriul României, cantități de cannabis, pe care le-a deținut și distribuit prin intermediul unor societăți de curierat. O parte dintre aceste stupefiante au fost trimise, sub formă de colete către DIICOT – Structura Centrală și Serviciul Teritorial Iași.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate produse şi substanţe, susceptibile a face parte din categoria drogurilor. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, vor fi conduse, în vedere audierii, un număr de 3 persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DCCO și al jandarmilor din cadrul BSIJ. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

Cu 104 km/h și fără mâini pe ghidon, prins de polițiști

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat, pe Drumul Național 2, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *