Primăria va moderniza, anul viitor, două importante artere de circulație: șoseaua Tudor Neculai și stradela Sofia Nădejde. În primul caz a fost deja lansată licitația, în timp ce la strada din Cicoarei abia a fost finalizată proiectarea lucrărilor. Deși străzile au o lungime mică, în ambele cazuri Primăria estimează câte 12 luni pentru modernizare.
Potrivit apix.ro, licitația pentru șos. Tudor Neculai a fost lansată marți, 17 decembrie: pentru modernizarea a 764 metri, Primăria estimează că va cheltui 3,8 milioane lei, fără TVA. Șoseaua face legătura între şos. Nicolina şi intersecţia şos. Iaşi-Voineşti cu şos. Galata.
Lucrările se vor întinde pe parcursul a 12 luni de la emiterea ordinului de începere şi, cel mai probabil, vor fi finalizate în 2021.
„În momentul de faţă, infrastructura stradală din cartierul Galata este insuficient dezvoltată sau prezintă un grad ridicat de deterioare, îngreunând astfel desfăşurarea unui trafic fluent în zonă. Structura rutieră a străzilor nu mai corespunde din punct de vedere a capacităţii portante, constatându-se deficienţe şi degradări ale suprafeţei de rulare devenită improprie circulaţiei rutiere şi pietonale în condiţii de siguranţă şi confort”, se arată în caietul de sarcini.
În ceea ce privește stradela Sofia Nădejde, plenul Consiliului Local (CL) va aproba pe 20 decembrie indicatorii tehnico-economici, iar lucrările urmează să fie scoase la licitație.
Strada este importantă întrucât face legătura între Podul Cicoarei (construit recent) și str. Cicoarei. În cazul stradelei Sofia Nădejde este vorba despre o supralărgire la patru benzi astfel încât să poată prelua traficul de pe pod.
Valoarea investiției a fost estimată la 3,3 milioane lei pentru 318 metri. Evident, Primăria estimează tot 12 luni pentru realizarea obiectivului.