Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un cetăţean român care a prezentat la controlul de frontieră un talon de inspecție tehnică periodică fals, pentru autoturismul pe care îl conducea.
În data de 17 octombrie a.c, în jurul orei 17.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român D. M., în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați, care conducea un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Bulgaria.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru autoturismul în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, D. M. a declarat că în luna august 2018 a efectuat inspecția tehnică periodică a autoturismului şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul ar fi fost fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals și uz de fals, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.