Procurorul de caz din dosarul de corupţie de la IPJ Iaşi a extins acuzaţiile şi înspre Serviciul Rutier.
Dacă până acum doar agenţi şi ofiţeri de la Biroul Rutier au fost puşi sub acuzare, ieri, doi agenţi de la judeţ au fost puşi şi ei sub acuzare. Unul dintre ei, Bogdan Toderaşcu, a fost deja plasat sub control judiciar. Al doilea, Liviu Andrei, este suspect.
Doi agenţi de poliţie de la Serviciul Rutier au fost chemaţi, ieri, la DNA pentru a fi puşi sub acuzare în dosarul “Pizza de la Mamma Mia”.
Constantin Bogdan Toderaşcu a fost singurul împotriva căruia a fost pusă în mişcare acţiunea penală, el fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiindu-i impuse o serie de interdicţii, printre care şi cea de a-şi exercita profesia.
Cel de-al doilea poliţist care a fost chemat la DNA este Liviu Andrei, la rândul său agent la Serviciul Rutier, care însă nu a fost plasat sub control judiciar.
Cei doi poliţişti sunt primii de la Serviciul Rutier (structura care se ocupă de judeţ, spre deosebire de Biroul Rutier, care se ocupă de municipiu) care au fost puşi sub acuzare în acest dosar ce a făcut de ruşine Poliţia Iaşi. Potrivit cotidianului Ziarul de Iași.
Până acum au fost inculpaţi mai mulţi agenţi şi ofiţeri de la Circulaţie. Bogdan Toderaşcu şi Liviu Andrei sunt doar doi dintre poliţiştii indicaţi de martorul sub acoperire care a lucrat cu DNA în acest dosar. E vorba chiar de un fost angajat de la Mamma Mia, C.A.P., care, potrivit unor surse din Poliţie, ar fi chiar finul şefului Serviciului Rutier, Mihai Şoric.
Zdi.ro precizează că pe lista interceptărilor şi a declaraţiilor oferite de fostul angajat de la Mamma Mia se regăsesc şi numele altor poliţişti, existând posibilitatea ca aceştia să fie puşi sub acuzare în perioada următoare. Acest dosar a fost deschis de DNA în mai 2019, iar o lună mai târziu s-a dispus interceptarea telefoanele şi supravegherea tehnică a următoarele persoane: Gheorghiţă Ciobanu, şeful Biroului Rutier, Robert Barabaş, poliţist rutier, Andrei Hâncu, manager general al restaurantului, Marian Ciobanu, angajat al aceluiaşi restaurant, precum şi Florin Marcu, administratorul Mamma Mia.
Cel din urmă nu a fost pus sub acuzare şi se pare că nu ar fi ştiut despre înţelegerea tacită – aşa cum e ea numită de DNA, dintre angajaţii restaurantului şi Poliţia Rutieră. În esenţă, poliţiştii rutieri puşi sub acuzare ar fi protejat în trafic curierii Mamma Mia, dar şi pe managerul Andrei Hâncu, cel care conducea maşini de lux prin oraş deşi nu a avut niciodată permis de conducere.