Directorul ANM anunță o schimbare totală a vremii și lansează un avertisment care dă fiori, în actualul context

0
188

Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că, începând din această săptămână vremea se va schimba radical și vom trece de la ninsori și ploi către temperaturi de 19-20 de grade. Directorul ANM lansează și un avertisment arătând că precipitațiile sunt deficitare, iar faptul că în această perioadă nu a plouat suficient ne va aduce în situația ca la finalul lunii martie să avem primele zone secetoase din România.

În actualul context internațional, un an agricol prost va genera probleme pentru țara noastră.

Înțelegem că vine primăvara și temperaturile vor fi mai specifice pentru luna aprilie, un mijloc de primăvară, deoarece începând din a doua parte a acestei săptămâni, temperaturile vor ajunge chiar la 19-20 de grade, în special în capitală și în jumătatea sudică a țării. 

De mâine ne așteptăm la valori de 14-15 grade în partea de sud-vest a țării, însă vom mai avea o noapte rece, cu valori de aproape -9 grade. După aceea, temperaturile vor crește treptat, ajungând la 19-20 de grade, iar spre sfârșitul săptămânii chiar peste 20 de grade. […] O primăvară cu temperaturi cel puțin până la jumătatea lunii martie, se va caracteriza prin temperaturi peste medie„, a declarat directoarea ANM, Elena Mateescu.

Mai multe pe: stiripesurse.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.