Toate marile orașe ale țării vor avea astfel de centre, cu care fermierii urmează să încheie contracte. La rândul lor, aceste centre vor fi singurele ce vor încheia contracte cu marile lanțuri de supermarketuri.
Anunțul a fost făcut de către ministrul secretar de stat Gheorghe Ştefan, de la Ministerul Agriculturii. Acesta a fost la Iaşi pentru a afla care sunt problemele fermierilor din domeniul piscicol.
La eveniment au venit şi fermieri din alte judeţe ale Moldovei. Secretarul de stat Gheorghe Ştefan intenţionează să înfiinţeze un grup de lucru al ţărilor est europene, în care să fie incluse şi ţările din grupul de la Vişegrad.
„Vrem să facem o voce comună pentru a aduce la cunoştinţa Uniunii Europene şi a Comisiei Europene, a Comisariatului pentru Pescuit, în special, problematica acvaculturii noastre în apă dulce, restrângerile şi constrângerilor cu care ne luptăm datorită siturilor Natura 2000 care, în general, sunt în fermele piscicole.
E adevărat că noi, din 2007 şi până acum, am dat fermierilor plăţi compensatorii pentru pierderile, restricţiile şi constrângerile din aceste ferme, însă există o mare nedreptate în România. Avem din cele 750 de ferme din registrul unităţilor din acvacultură doar 100 care sunt în situl Natura 2000, iar celebrii cormorani ai ministrului Daea nu se aşează acolo unde văd plăcuţa pe care scrie sit Natura 2000. Ei se aşează unde găsesc peşti. Nu e cinstit, nu e corect, din punctul meu de vedere, ca o fermă situată la 5 kilometri de a mea, care nu e în siteul Natura 2000, să ia mulţi bani pe plăţi compensatorii, iar eu să nu primesc nimic. Cormoranii consumă de peste tot”, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii Gheorghe Ştefan.
Ministrul a mai susținut că sunt multiple cauzele pentru care productia de pește în România se prezintă atât de prost. În acest sens, Ministerul Agriculturii vrea să înființeze, de la 1 ianuarie 2021, centre en-gross pentru peste. „Dacă reușim să facem aceste centre de gros, plus Bursa de pește de la Tulcea, care a început să funcționeze, va duce la o scoatere la suprafață a producției reale de pește. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, colectarea datelor va fi mai bună, înseamnă o mai bună trasabilitate a peștelui, înseamnă o creștere a producției, pentru că producătorul sau pescarul nu va mai sta la barcă să aștepte clienți”, a spus secretarul de stat Gheorghe Stefan.


