miercuri , 5 august 2020 1:18 am
Iasi booked.net
-1°C

Deținutul evadat din Satu Mare a fost găsit spânzurat

Deţinutul care a evadat în urmă cu o săptămână de la un punct de lucru al penitenciarului din Satu Mare, a fost găsit spânzurat în celulă.

Din fericire, tânărul de 25 de ani a fost descoperit la timp și i s-a acordat primul ajutor.

“Vă informăm că, în data de 4.07.2020, în jurul orei 23:50, personalul medical al Penitenciarului Satu Mare a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane private de libertate care a săvârșit o tentativă de suicid prin spânzurare.

Concomitent cu aplicarea manevrelor de resuscitare, a fost apelat serviciul unic de urgentă 112. Persoana în cauză a fost stabilizată, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică, în vederea acordării de asistență medicală de specialitate”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanții Penitenciarului Satu Mare.

Recomandări

Un pacient confirmat cu COVID-19 a fugit din Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi!

Un pacient confirmat cu COVID-19 a fugit, luni după-amiază, din Spitalul de Boli Infecţioase Sf …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *