De veghe în jurul școlii: polițiștii locali, cu ochii pe elevii care chiulesc de la ore (VIDEO)

0
176

Poliția Locală din Iași și-a mobilizat din nou forțele, la începutul anului de învățământ, pentru a asigura un grad înalt de siguranță a elevilor și a cadrelor didactice atât în incinta școlilor, cât și în zonele adiacente unităților de învățământ din județul Iași.

În Planului Teritorial Comun de Acțiune, polițiștii locali vor acționa și în acest an pentru menținerea unui climat de siguranță în instituțiile școlare și vor întreprinde un șir de măsuri pentru combaterea delicvenței juvenile. În acest scop, forțele de ordine locale vor fi prezente sistematic în zona unităților de învățământ, pe traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și a pleca de la școală sau vor verifica vehiculele destinate transportului de elevi.

Până la punerea în aplicare a planului de acțiune propus de Poliția Locală, în barurile și la terasele din apropierea școlilor din Iași, și-au făcut deja apariția primele grupuri de elevi. Și nu au trecut decât două zile de la începerea noului an școlar!…

Problema consumului de alcool la tinerii din Iași este una acută: 355 de adolescenți cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au ajuns, în ultimii 5 ani, la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul de copii cu diagnosticul de intoxicație cu alcool etilic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.