De pe 20 septembrie, IULIUS MALL îi invită pe copii la o expoziție interactivă și educativă despre corpul uman

Date:

La început de școală, copiii vor deveni „medici” la Iulius Mall și vor afla multe informaţii noi despre corpul uman, cu ocazia expoziţiei „The Human Body Adventure”.

Eşti curios și îţi place să descoperi mereu lucruri noi? Învață totul despre corpul uman, la Iulius Mall! În perioada 20 – 30 septembrie 2018, te invităm la cea mai interactivă și educativă expoziție cu tematică medicală, o experiență recomandată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani. „The Human Body Adventure” este organizată de Iulius Mall Iaşi, în parteneriat cu Arcadia – Spitale şi Centre Medicale, și beneficiază de sprijinul Universității de Medicină  și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași.

Copiii se vor costuma cu halate de medici și, timp de 50 de minute, vor afla cum funcționează creierul și cele cinci simțuri (auzul, văzul, pipăitul, mirosul și gustul), vor descoperi informații și curiozități despre schelet și oase, mușchi și piele, cum funcționează inima și sistemul respirator, vor face experimente și multe altele. Toate acestea se vor realiza cu ajutorul elementelor de butaforie de o calitate excepțională, precum cele de muzeu. În plus, vor avea prilejul de a-și testa și abilitățile de chirurgi, pentru că vor lucra la masa de operație interactivă. Incursiunea va fi una captivantă și pentru că cei mici vor vedea organele interne și mișcarea acestora, prin intermediul unei aplicații de realitate augmentată.

Pe lângă informațiile dobândite, prichindeii vor avea parte și de momente distractive. Fiecare zonă a expoziției îi invită să participe activ la descoperirea corpului uman. Micii „doctori” vor putea face fotografii haioase, la panourile transparente cu sistemele vieții, iar la final vor primi diplome de merit.

Prețul unui bilet este de 10 lei de persoană pentru grupurile educaţionale organizate, 12 lei pentru posesorii de Card Partener United Business Center şi 15 lei/individual. Programările se pot face la Centrul Info Iulius Mall Iași sau la telefon 0232/208.500.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...