Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 17 martie, se suspendă activitatea de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, proba teoretică şi proba practică, la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei actuale.
Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituţiei Prefectului şi cu sprijinul mass-media centrale şi locale.
În contextul situaţiei create de noul coronavirus, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor mai informează că, până pe data de 31 martie, activităţile specifice de înmatriculare şi preschimbare a permiselor de conducere se soluţionează exclusiv în baza unei programări online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituţiei – www.drpciv.ro, secţiunea Programări online.


