marți , 21 septembrie 2021 5:44 am
Iasi booked.net
-1°C

Dat afară din partid, Mihai Chirica îl atacă dur pe Liviu Dragnea: A impus un regim stalinisto-nord-coreean

Edilul șef al Iașului, Mihai Chirica, recent exclus din PSD, a lansat din nou un atac la adresa şefului Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, despre care spune că a impus în partid, la congres, regimul stalinisto – nord-coreean.

„După ultimul aşa-zis «congres», regimul stalinisto – nord-coreean impus de Dragnea – din păcate, cu complicitatea vinovată a multor altor lideri – şi-a terminat „opera” în structurile centrale de la Bucureşti şi a început să îşi întindă tentaculele în teritoriu. Cu o conducere a PSD Iaşi degenerată până la statutul de preş de picioare al lui Dragnea şi beneficiind de naivitatea (sper…) unor instituţii ale Statului Român, PSDragnea încearcă să intervină în funcţionarea Primăriei Municipiului Iaşi, afectând interesele şi nevoile ieşenilor şi deturnând semnificaţia votului acordat PSD de către aceştia la cele două rânduri de alegeri din 2016. E o situaţie care, cred, nu mai poate fi tolerată! Nu putem accepta ca modelul «politic» marca Dragnea, bazat pe autocraţie, incompetenţă şi obedienţă, să pună stăpânire pe întreaga ţară“, a menţionat Mihai Chirica, pe pagina de Facebook.

Acesta a adăugat că social-democraţia autentică, progresistă, pro-europeană şi, mai ales, democratică îl obligă să se împotrivească transformării social-democraţiei din România într-o grupare în care deţinerea unui buletin de Teleorman a devenit valoarea supremă, înlocuind promovarea educaţiei, experienţei profesionale, muncii dedicate şi bunei-credinţe.

„E nevoie de tărie şi de responsabilitate pentru a rezista împotriva presiunilor pe care, prin ameninţare, momire cu funcţii şi tentativă de şantaj, PSDragnea le pune asupra primarilor, consilierilor locali şi judeţeni, şefilor de organizaţii, asupra tuturor social-democraţilor de bună-credinţă. Ce ar trebui să înţeleagă toţi social-democraţii oneşti şi responsabili este că Dragnea a creat un cerc vicios care a dus PSD într-o fundătură: Dragnea s-a înconjurat de oameni mici, care nu pot şi nici nu vor să îl conteste, fiindcă depind de el. E trist, însă e foarte clar: în Centenarul Marii Uniri, în loc să unească, Dragnea a împărţit România între «men» (oameni, în engleză) şi «teleormen»“, a încheiat Mihai Chirica, scrie Mediafax.

În urmă cu aproximativ o lună, Mihai Chirica a fost exclus din PSD, după propunerea Comisiei de Etică a filialei ieşene a formaţiunii şi aprobarea acestei propuneri în cadrul Congresului Extraordinar al partidului.

Recomandări

Fostul primar al IAȘULUI, Gheorghe NICHITA află pe 19 octombrie daca va fi ELIBERAT condiţionat

Magistraţii Tribunalului Botoşani se vor pronunţa pe 19 octombrie în dosarul privind liberarea condiţionată a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *