marți , 24 noiembrie 2020 8:35 pm
Iasi booked.net
-1°C

Dansatoarea de manele Emy, angajată fără concurs la DSP Bucureşti

Maria Emylia Florescu, cunoscută pentru apariţiile sale ca dansatoare alături de mai mulţi manelişti, are studii în managementul turistic, la o universitate privată, dar asta nu a oprit-o să candideze şi să fie angajată la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) de pe întreg teritoriul se confruntă în ultima perioadă cu o avalanşă de cazuri de COVID, iar personalul este insuficient pentru a face faţă şi a se descurca în cazul anchetelor epidemiologice. Printre DSP-urile care au primit undă verde să facă angajări s-a numărat şi DSP Bucureşti.

Potrivit B1.ro, instituţia a permis depunerea dosarelor în doar 48 de ore, astfel că doar cei care ştiau de existenţa acestor posturi vacante puteau să aplice atât de repede. Iar printre ei s-a numărat dansatoarea Maria Emylia Florescu, cunoscută cu numele de scenă Emy. Chiar dacă în anunţul de angajare se specifica faptul că toţi candidaţii pentru funcţia de inspector trebuie să aibă diplomă de licenţă în domeniul economic, juridic sau tehnic, tânăra a fost acceptată, deşi ea este absolvent de management turistic la o universitate privată.

Conform sursei citate, Maria Emylia Florescu a obţinut punctajul de 93,33 la interviul pentru ocuparea postului, chiar mai mult decât un medic stomatolog şi unul de medicină generală.

În urma unor comentarii apărute în spaţiul public, care criticau DSP Bucureşti pentru angajarea unei dansatoare de manele, instituţia a facut mai multe precizări.

„Pentru acoperirea deficitului de personal existent, în raport cu situaţia epidemiologică actuală şi rolul pe care DSPMB îl are în gestionarea situaţiei de criză în Municipiul Bucureşti, în data de 6 noiembrie 2020 au fost publicate pentru ocupare fără concurs un număr de 12 posturi vacante (…). Posturile publicate în vederea ocupării fără concurs au fost ocupate în proporţie de 67%, fiind încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, respectiv cu o durată de cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Potrivit Art. 5 din metodologia de ocupare a posturilor fără concurs, menţionată mai sus, termenul de depunere al dosarelor este de 2 zile lucrătoare de la data publicării anunţului.

Postul de inspector de specialitate debutant publicat în vederea ocupării fără concurs, pentru care a candidat şi Dna. Florescu Maria Emylia, este un post vacant ce face parte din schema de personal a Serviciului Administrativ şi Mentenanţă, respectiv un post de debutant în profesie pentru care nu este necesară experienţă în specialitatea şi ale cărui condiţii specifice de ocupare le îndeplineşte orice absolvent de studii superioare, din specialităţile enumerate în anunţ.

Activitatea desfăşurată de angajaţii din Serviciului Administrativ şi Mentenanţă nu are legătură cu activitatea medicală sau de specialitate a Direcţiei de Sănătate Publică. Totodată, precizăm faptul că Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti nu a încheiat un contract individual de muncă cu Dna. Florescu Maria Emylia, prin urmare acesta nu este angajata Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.”, se arată în comunicatul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Tânără nu se află la prima încercare de a ocupa o funcţie la stat. În urmă cu patru ani, Emy a aplicat pentru un post de asistent la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului- Direcţia economică, însă a obţinut doar nota 2,50 şi a fost respinsă, potrivit adevarul.

Recomandări

Focare de Covid19 in Iași

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi informează cu privire la apariţia a 2 focare Covid-19 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *