Cum va fi marcat evenimentul „Ora Pământului 2019” la Iași

0
307

În județul Iași, „Ora Pământului 2019” va fi celebrată de peste 500 de copii și tineri, din 16 coruri, care se vor reuni pe esplanada din fața Palatului Culturii din Iași, precum și de către 120 de copii de la Școala Gimnazială din Rădeni, comuna Roșcani.

Copiii, alături de coordonatorii corurilor, familii și prieteni, vor cânta pentru a aduce naturii și ieșenilor mesajul lor de implicare și responsabilitate. Începând cu ora 20:30, corurile de copii Cantus Mundi vor interpreta cântece special selectate pentru acest moment și, in același timp, se va întrerupe iluminatul în zonele de organizare ale evenimentelor.

Sărbătorirea „Orei Pământului” inițiată de Cantus Mundi se va desfășura simultan în 85 de localități din 33 de județe din țară: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

„Copiii României vor cânta într-un glas pentru sănătatea Pământului. Cantus Mundi este cel mai mare organizator de evenimente muzicale în cadrul Earth Hour 2019, acțiunile corale desfășurându-se în 81 de localități. Este un efort imens pe care echipa Madrigal-Cantus Mundi îl face și îi chemăm alături de acești minunați copii pe toți cei care înțeleg că România se va schimba prin vocile acestora.”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Evenimente „Ora Pământului 2019” similare vor fi organizate în toate județele din Moldova, adunând peste 2.500 de copii, membri ai Programului Național, care vor trage un semnal de alarmă privind schimbările climatice si extra-consumul de energie.

Cea de-a patra ediție a evenimentului „Ora Pământului” realizată de echipa Cantus Mundi se va desfășura sub egida WWF, organizație care a lansat acest proiect în 2007, reușind să mobilizeze comunități din peste 180 de țări.

Lista evenimentelor „Ora Pământului” organizate de către Programului Național Cantus Mundi va fi actualizată pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.