sâmbătă , 27 februarie 2021 11:39 pm
Iasi booked.net
-1°C

Cum se pierd tinerii talentați la Iași! Un fost jucător al Politehnicii, la un pas să joace în prima ligă austriacă

Clubul Politehnica Iaşi şi-a făcut un prost obicei în ultimii ani din a pierde mult prea uşor tineri talentaţi. Şi gratis! Un ultim exemplu este mijlocaşul stânga Robert Gabriel Asăvoaei, un fost junior al echipei, în vârstă de 19 ani. În vara anului trecut, Poli a renunţat fără nicio pretenţie financiară la jucătorul care abia debutase în Liga I.

Asăvoaei a plecat liber la Ştiinţa Miroslava, în liga secundă, iar acum tânărul mijlocaş este la un pas de transferul carierei. Jucătorul a ajuns în curtea echipei de primă ligă austriacă SKN St. Poelten (locul 2 după 5 etape, cu 11 puncte, cu trei mai multe decât Rapid Viena, echipa care a învins FCSB în play-off-ul Europa League) şi are şanse mari să semneze cu gruparea de prim eşalon, scrie prosport.ro.

”Aseară am ajuns în Austria şi astăzi am făcut primul antrenament cu echipa. Am ajuns aici prin impresarul meu, care a primit o invitaţie pe numele meu de la clubul St. Poelten. Au spus că vor să mă vadă la antrenamente”, a declarat pentru ProSport Robert Asăvoaei.

Înainte de a ajunge în Austria, fostul mijlocaş al Politehnicii a fost la un pas să semneze cu FCU Craiova, gruparea patronată de Adrian Mititelu.

”Au fost nişte probleme la semnarea contractului şi a căzut totul. Acum îmi doresc să rămân aici, pentru că ar fi un pas foarte important în cariera mea, am şansa să joc în fotbalul mare. Sper ca în câteva zile să fie totul OK şi să semnez contractul cu echipa. Am întâlnit aici un colectiv foarte bun, care mă ajută să mă integrez cât mai bine şi cât mai repede. Şansele să semnez cu ei sunt mari, deoarece ei şi-au arătat interesul faţă de mine. Nu ştiu dacă ne vom bate pentru cupele europene, pentru că sunt echipe cu un buget mult mai mare şi care au un nume mare în fotbalul austriac. Mă refer la Austria Viena sau Rapid Viena, echipe foarte puternice. Dar totul este posibil. Avem un lot tânăr şi se pot face lucruri frumoase”, a completat mijlocaşul care va împlini 20 de ani în luna octombrie.

Echipa lui St. Poelten s-a salvat de la retrogradare în sezonul trecut, dar are un start de sezon excelent. După cinci etape, echipa se află pe locul 2 în ”Tipico Bundesliga”, cu 11 puncte acumulate după 3 victorii şi 2 remize. Poli a renunţat fără nicio pretenţie la jucător

Asăvoaei, un tânăr de perspectivă al fotbalului ieşean, regretă că s-a despărţit de clubul la care a făcut junioratul.

”Cei de la Poli au renunţat la mine definitiv, după venirea din cantonamentul de la Tiraspol, anul trecut. Nu m-au mai dorit în Copou, mi s-a spus că nu se mai bazează pe mine. Îmi pare rău, pentru că am jucat pentru Politehnica în toţi anii de juniorat, am debutat în liga I cu Poli Iaşi şi aş fi vrut să joc în continuare pentru clubul meu. Am fost nevoit să plec la Miroslava în sezonul trecut, după care am plecat, pentru că am vrut să fac un pas înainte”, a mai spus Asăvoaei.

A debutat în Liga sub comanda lui Eugen Neagoe, la Tg. Mureş, în ultimul meci al sezonului 2016-2017

Robert Gabriel Asăvoaei a debutat în Liga I la 18 ani, în tricoul echipei din Copou, într-un meci din deplasare cu ASA Tg. Mureş. Se întâmpla în luna iunie a anului trecut, în ultimul meci al sezonului 2016-2017, când CSM Poli remiza pe terenul lui ASA, scor 1-1, la ultimul meci al lui Eugen Neagoe pe banca tehnică. Interesant este că unicul gol al Iaşiului a fost marcat atunci de un alt tânăr de perspectivă, Sabin Moldovan, pe care Flavius Stoican nu l-a păstrat în lot în ultimele două sezoane.

Recomandări

Poli Iași nu mai are antrenor. Jucători importanți pleacă la alte echipe. Ce se întâmplă acum la club

Primele achiziţii ale echipei U Craiova în vara aceasta vizează linia mediană. Clubul din Bănie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *