Cum a fost pedepsit până la urmă bărbatul din Iași care le-a cerut „taxă de protecție” părinților și i-a terorizat ani la rând

0
137

Un bărbat din județul Iași, care și-a terorizat ani în șir părinții bătrâni pe care i-a bătut și le-a cerut lunar „taxă de protecţie”, riscă acum ani buni de închisoare.

Bărbatul, Lucian B., și-a mutilat tatăl, iar pe patul de spital l-a amenințat cu sabia la gât încercând să-l convingă să-și retragă plângerea împotriva lui, potrivit Ziarul de Iași.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Lucian B. a fost eliberat condiţionat din penitenciar în 2015 și s-a mutat atunci în casa părinților săi din satul Horpaz. Ori de câte ori se îmbăta, își bătea părinții și le cerea „taxa de protecție”. La aproximativ un an după ce a fost pus în libertate, a avut loc un incident major, iar Lucian B. i-a spart cu degetul un ochi tatălui său.

Bătrânul a fost internat în spital, iar medicii au fost nevoiți să-i îndepărteze chirurgical ochiul. Cât timp a fost internat, a fost vizitat de fiul lui, care i-a pus o lamă metalică la gât, ameninţându-l că îl taie cu sabia dacă nu declară că a căzut din pod şi astfel şi-a pierdut ochiul.

Însă ceilalţi pacienţi din salon au fost martori la incident. „Instanţa mai reţine că asistenta medicală şi pacienţii din salon au fost tulburaţi de folosirea sabiei, acestora le-a fost frică şi au ieşit pe rând din salon, de îndată ce îşi luau tratamentul. Faptul că ordinea şi liniştea publică a fost grav tulburată reiese şi din împrejurarea că a fost nevoie de intervenţia angajaţilor firmei de pază, pentru a-i scoate afară pe cei doi bărbaţi (Lucian B. a venit la spital însoțit de un prieten – n.n.), inculpatul şi prietenul său”, se precizează în dosar.

În urma acestui incident, bărbatul a fost acuzat de mai multe infracțiuni. Prin comasarea pedepselor, a rezultat o condamnare finală la 9 ani şi 6 luni de închisoare. La aceasta se vor adăuga 513 zile de închisoare rămase din condamnarea pentru care fusese eliberat condiţionat. În plus, timp de 5 ani după eliberare, nu va avea dreptul să se apropie de locuinţa părinţilor la mai puţin de 200 de metri.

Sentinţa a fost atacată de Lucian B., dosarul aflându-se acum în lucru pe rolul Curţii de Apel, mai informează digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.