O ieșeancă de 44 de ani din satul Iazu Nou, comuna Şipote, a fost găsită astăzi fără viață de un echipaj SMURD, ajuns la faţa locului cu elicopterul.
Femeia a fost strânsă de gât de soţul ei, Daniel Roman. După ce a comis fapta, bărbatul şi-a sunat fiica de 18 ani, care locuieşte în Iaşi, spunându-i ce a făcut, apoi a sunat la poliţie, informează „Ziarul de Iași”.
Femeia s-a întors în urmă cu o lună de la muncă din Italia. Cei doi au un băiat și o fată, iar vecinii spun despre ei că erau o familie liniştită, care nu făcea scandal. Totuși, bărbatul ar fi încercat să se sinucidă în urmă cu un an, pe fondul unor probleme de familie.
Cearta dintre soţi ar fi pornit după ce femeia şi-a manifestat intenţia de a merge la muncă în străinătate, bărbatul ei nefiind de acord cu acest lucru.
La faţa locului au ajuns poliţiştii criminalişti şi un medic legist. În acest moment, sunt audiaţi mai mulţi vecini şi martori. Fata celor doi nu este lăsată să intre în casă până când criminaliştii nu-şi încheie cercetarea la faţa locului.
Sursa: Ziarul de Iași


