Medicii au anunţat că au reuşit să o stabilizeze pe fetiţa jandarmeriţei accidentate mortal zilele trecute în Suceava. Copilul reuşeşte să respire fără aparate, iar medicii au decis să-l transfere cu un elicopter SMURD la un spital din Capitală. Între timp, locul tragediei a devenit un adevărat altar. Colegii jandarmeriţei au adus flori şi lumânări şi se roagă pentru salvarea bebeluşului.
Locul în care jandarmeriţa de 40 de ani și-a pierdut viața, după ce atât ea cât și fetița ei au fost spulberate pe trecerea de pietoni s-a transformat în altar. Zeci de oameni au aprins lumânări, au adus flori și coroane. La locul tragediei s-a ținut o slujbă de pomenire.
Soțul femeii, şi el angajat al MAI, le-a cerut celor prezenți să se roage pentru ca bebeluşul să scape cu viață.
Între timp, medicii fac eforturi pentru a o salva pe micuța de un aproape 2 ani. Dacă va scăpa cu viață, spun medicii, există riscul ca fetița să rămână cu sechele grave.
Şoferul care a provocat tragedia are 26 de ani şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Sursa: România TV