Mahnire in randul fetelor bisericesti dupa ce presedintele Klaus Iohannis a cerut astazi sa fie revizuit acordul dintre Biserica Ortodoxa Romana si Ministerul Afacerilor Interne.
„Nu cerem imposibilul, nu putem sa facem slujbe in aer liber, la distanta de 1,5 – 2 metri desi ar fi o situatie mai buna decat in magazine. Stiti bine toata lumea pune mana pe produse. Putea sa vina lumea la slujbe, fara sa atinga nimic. Intrau, stateau la distanta in niste puncte marcate si apoi se retrageau si nu exista niciun pericol. Am inteles ca nu se poate nici aceasta. Dar, sa se ia oamenilor aceasta bucurie de Paste, mi se pare prea mult si exagerat. Din partea domnului presedinte, sincer, nu ma asteptam”, ne-a declarat Constantin Sturzu, purtator de cuvant Mitropolia Moldovei si Bucovinei.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei sustine ca biserica se poate organiza pentru ca oamenii sa primeasca painea sfintita si lumina invierii.
„Este bine că autoritățile au încredere în administratorii piețelor și în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că și Biserica se poate organiza eficient, cu simț de răspundere. A dovedit-o chiar în această perioadă, asigurând prin voluntari distribuirea de pachete și ajutoare celor aflați în nevoie. Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că și un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanțare, pot oferi o pâine sfințită ambalată și pot aprinde lumânarea celui din fața lor…E greu de înțeles de ce acest lucru n-ar fi posibil”, a spus IPS Teofan.