Consilierii județeni se vor întruni astăzi, 14 septembrie, începând cu ora 16.00, în ședință extraordinară.
Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte de hotărâri, patru dintre acestea privitoare la dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași:
• aprobarea realizării proiectului de investiţii cu titlul: Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi – Extinderea terminalelor de pasageri şi a facilităţilor de parcare la Aeroportul Internaţional Iaşi- Extras din SF – Modului 1, a valorii totale a proiectului, din care valoarea totală eligibilă, valoarea totală neeligibilă, contribuţia proprie a regiei, precum şi defalcarea pe surse de finanţare a valorii proiectului.
• modularea realizării SF-ului şi schimbarea denumirii obiectivului de investiţii „Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi”
• aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi – extinderea terminalelor de pasageri şi a facilităţilor de parcare la Aeroportul Internaţional Iaşi”.
• aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi – extinderea terminalelor de pasageri şi a facilităţilor de parcare – extras din SF – modulul 1”.
Mai multe detalii puteți obține accesând link-ul: