sâmbătă , 23 martie 2019
Iasi booked.net
-1°C

Concedii la preţuri reduse, la Târgul de Turism Vacanţa Iaşi 2019

Cea de-a VII-a ediţie a Târgului de Turism Vacanţa Iaşi va avea loc în perioada 15 – 17 martie, la Palas Mall, zona Atrium, şi va reuni agenţii de turism, hotelieri şi destinatii turistice din România, Bulgaria, Republica Moldova, care îşi vor prezenta ofertele de vacanţă la tarife reduse pe toată perioada târgului.

Devenit deja o tradiţie, cel mai mare târg de turism din estul ţării se adresează persoanelor în căutare de vacanţe în noi destinaţii, pe care să le rezerve la cele mai avantajoase preţuri. Un avantaj important pentru public este faptul că târgul aduce împreună agenţiile de turism, astfel că într-o singură zi, în acelaşi loc, pot fi analizate mai multe posibilităţi de călătorie pentru 2019.

Pe toata durata târgului, agenţii de turism îşi vor întâmpina vizitatorii cu reduceri Early Booking de până la 15-20%, atât pentru destinaţii interne, cât şi pentru destinaţii din străinătate.

Ofertele de vacanţă vor cuprinde atât destinaţiile externe aflate la mare căutare, cum sunt Grecia, Turcia, Italia, Spania, Croatia, cât şi litoralul românesc, staţiunile montane şi balneare din România, unde vacanţele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă.

În 2018 au fost acordate vouchere de vacanţă în valoare de 250 de milioane de euro şi au avut un impact pozitiv pentru toţi cei implicaţi: turişti, hotelieri, agenţii de turism. Datorită acestora, peste 56% dintre români spun că au redescoperit România ca şi destinaţie turistică. Şi în 2019 mizăm pe voucherele de vacanţă, iar agenţiile de turism au pregătite numeroase variante de vacanţă care pot fi achiziţionate cu ajutorul acestora.

Destinaţiile exotice sunt din ce în ce mai solicitate de turiştii români şi oferta agentiilor este variată, de la Republica Dominicană Cuba, Mexic la Thailanda, Sri Lanka, Maldive, Mauritius, Seychelles, Zanzibar, Bali.

Târgul este deschis între 10:00 şi 22:00, în toate cele trei zile, iar intrarea este gratuită.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, în parteneriat cu Palas Mall.

Recomandări

Campania „Iubesc să strâng lumea la piept”, eveniment de amploare la Iași dedicat persoanelor cu dizabilități

Fundația Star of Hope Romania, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Federația Organizațiilor de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *