luni , 25 mai 2020 12:25 am
Iasi booked.net
-1°C

Comunitatea ieșeană, invitată să se alăture campaniei „Luptăm pentru medici!”

Echipa „Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020” derulează, începând de astăzi, campania de strângere de fonduri „Luptăm pentru medici!”.

Prin intermediul acesteia, tinerii își doresc să determine comunitatea ieșeană să doneze bani pentru achiziționarea materialelor de protecție – măști, mănuși, combinezoane și dezinfectant – pentru personalul medical ieșean.

Fondurile strânse vor fi redirecționate pentru cumpărarea celor necesare Fundației Comunitare Iași.

„În contextul crizei medicale actuale, facem un apel la întreaga comunitate, pentru a sprijini printr-un efort colectiv personalul medical care își desfășoară activitatea în spitalele din județul Iași. Medicii, asistentele și întregul personal – toți au nevoie de materiale de protecție și trebuie să înțelegem că protejându-i pe ei, avem de fapt grijă de noi și de toți ceilalți dragi nouă. Acesta este momentul ideal în care putem începe să contribuim pentru a ne păstra personalul medical în linia întâi și a feri Iașul, Moldova și România”, a menționat Mircea Meriacri, președinte al Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Iași – FONTIS și Managerul Programului ICTR 2019-2020.

Ieșenii pot alege să vină în sprijinul personalului medical, direcționând donațiile astfel:

  • În contul Fundației Comunitare Iași, prin intermediul butonului „Donează”, disponibil pe site-ul Programului „Iași – Capitala Tineretului din România 2019-2020” (https://iasicapitalatineretului.ro/doneaza/);
  • în contul Revolut al FONTIS: 0741.743.078 (beneficiar: Mircea MERIACRI, Președinte FONTIS; IBAN: GB38REVO 0099 7089 4540 53)

 

loading...

Recomandări

Bacăul a luat fața Iașului: contractul pentru proiectarea autostrăzii A13 Bacău – Brașov a fost semnat astăzi

A fost semnat contractul pentru PROIECTAREA (SF + PTh) Autostrăzii A13 Bacău – Brașov. „Destinele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *