Consiliul Local va analiza în ședința programată astăzi, 30 aprilie, propunerile de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași compozitorului Eugen Doga și interpretului de muzică populară Ștefan Pintilie.
De asemenea, distincția va fi acordată post – mortem regretatului actor Petru Ciubotaru și eroilor echipajului SMURD Iași, medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Adrian – Gabriel Sandu, pilotul comandor Ilie Doru Gavril și copilotul – căpitan comandor Voicu Șocae care și-au pierdut viața într-o misiune de salvare întreprinsă pe 2 iunie 2016.
Născut la 1 martie 1937, în satul Mocra din Transnistria, Eugen Doga este unul dintre cei mai apreciați și renumiți muzicieni din Republica Moldova, bucurându-se de o largă recunoaștere internațională.
Prodigioasa sa carieră componistică i-a adus numeroase premii, printre care și Scoica de Argint primită în anul 1972 la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul Lăutarii.
O altă recunoaștere a virtuozității sale artistice a reprezentat-o includerea de către UNESCO a valsului „Gingașa și tandra mea fiară” în lista celor mai mari 4 capodopere muzicale ale secolului XX.
Eugen Doga este membru titular al Academiei de Științe a Moldovei și Doctor Honoris Causa al Institutului Internațional de Cinematografie din Moscova.
Un exemplu de sobrietate, de râvnă și credință în arta frumosului, Eugen Doga este un simbol al Basarabiei, făcând din muzica sa o carte de vizită a creativității românești.
Personalitate marcantă a mediului artistic ieșean, dar și național, Ștefan Pintilie cântă de aproape 50 de ani, fiind foarte apreciat de publicul iubitor de muzică populară. Format la marea școală a cântului popular numită orchestra Doina Moldovei din Iași, Ștefan Pintilie abordează o tematică variată, de la melodiile de joc la romanțe, canțonete și muzică de petrecere.
Petru Ciubotaru reprezintă un simbol al scenei teatrale ieșene și naționale, fiind o legendă a Teatrului Național Vasile Alecsandri.
În 55 de ani de carieră a interpretat peste 260 de roluri, primind numeroase premii și distincții, printre care Ordinul Național pentru merit în grad de cavaler (2002) și Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2014).
Pe 2 iunie 2016, medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Adrian – Gabriel Sandu, pilotul comandor Ilie Doru Gavril și copilotul – căpitan comandor Voicu Șocae participau la ultima lor misiune de salvare.
Cei patru au făcut parte din echipajul SMURD plecat într-o misiune aeriană de salvare a unui pacient din Republica Moldova. Din păcate, condițiile meteorologice neprielnice au făcut ca elicopterul în care se aflau să se prăbușească în dreptul localității Haragîș din apropierea Prutului.
Atât președintele Republicii Moldova, cât și președintele României au acordat distincții post – mortem celor patru eroi care și-au sacrificat viața îndeplinindu-și ireproșabil sarcinile de serviciu și dovedind curaj, dârzenie și spirit de sacrificiu manifestate la salvarea de vieți omenești în situații excepționale.