Comisarul Vasile Zacornea, fostul șef al Serviciului de Înmatriculări și Permise Iași, a devenit oficial suspect de uciderea unui om.
Acesta este cercetat de la începutul lunii iulie 2023 că ar fi călcat cu mașina un localnic din satul Holboca (județul Iași) apoi ar fi fugit de la locul accidentului.
Până în prezent, Zacornea s-a aflat în capul listei scurte de suspecți însă în prezent, după mai multe expertize în dosarul penal deschis, Zacornea a căpătat oficial calitatea de suspect în urma cu câteva zile.
Potrivit unor surse judiciare s-au descoperit rămăşite omeneşti pe maşina fostului comisar.


