marți , 15 iunie 2021 3:45 pm
Iasi booked.net
-1°C

Cod galben de vreme rea până duminică noapte

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis un cod galben de instabilitate atmosferică valabil până joi seară în mare parte din ţară şi o informare de vreme rea până duminică noapte.

Potrivit codului galben, pe parcursul zilei de joi (10 iunie) în Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40 l/mp. Atenţionarea meteorologică anunţă că, până duminică ora 23.00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină.

Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (10, 11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

Recomandări

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 12 iunie, ora 11:00 – 12 iunie, ora 21:00 Fenomene vizate: instabilitate …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *