Una dintre asociațiile lui Liviu Dragnea primește de la Consiliul Județean Teleorman o cotizație de 50.000 de lei pe lună.
Criticile care însoțesc finanțarea din bani publici a acestei asociații, conduse vreme îndelungată de un fost șofer al lui Dragnea, constau în aceea că banii nu sunt justificați prin acțiuni de interes public, scrie Europa FM.
Asociația EuroTeleorman, condusă vreme îndelungată de Mihai Putineanu, fost șofer și om de încredere al lui Liviu Dragnea, primește de la Consiliul Județean o cotizație de 50.000 de lei pe lună.
Hotărârea a fost luată în forul decizional județean cu majoritate de voturi.
Discuțiile care au însoțit mereu procesul finanțării din bani publici a acestei asociații au legătură cu faptul că EuroTeleorman nu justifică banii primiți în niciun fel.
Singura acțiune de impact a asociației este organizarea anuală a evenimentului Parada Europei, o idee care îi aparține lui Liviu Dragnea, constând intr-o competiție a liceelor din județ.
Din păcate, parada nu mai are impactul din trecut, pentru că nu mai oferă participanților premii substanțiale, constituind mai curând un alt pretext pentru ca Asociația să primească donații de la primăriile din Teleorman.


